Acces Direct

De luni până vineri, de la ora 17:00

Şi-a pus viaţa în pericol pentru a salva de la moarte o căţeluşă! Gestul impresionant făcut de un bărbat de 48 de ani

 

Un bărbat de 48 de ani şi-a pus viaţa în pericol pentru a salva de la moarte o căţeluşă! A coborât la o adâncime de 30 de metri într-o fântână.

 

Acolo o căţeluşă era captivă de patru zile. Bărbatul nu a stat pe gânduri şi a acţionat de îndată ce a auzit plânsetul bietului animal. 

 

Ca să fie sigur că nu o va scăpa din brațe, Nea Mircea a bagat-o pe Lady într-un sac de rafie și abia după a urcat împreună cu ea. Căţeluşa Lady era speriată şi tremura din toate încheieturile în momentul în care salvatorul Mircea a ajuns la ea. Ba chiar, animalul s-a prins cu lăbuţele de bărbatul care a găsit-o şi parcă îl implora, cu privirea ei blândă, să o salveze.

După ce căţeluşa a fost scoasă din fântână, a fost înapoiată stăpânei care avea lacrimi de bucurie în ochi.

„Gândeşte-te, tu, ne punem noi ca oameni, să fii într-o fântână şi să te ţină vreo 2 - 3 zile şi să te scoată, nu? Cum ar fi?”, s-a întrebat omul.

Ei bine, nea Mircea n-a avut nevoie de nicin leu după ce a scos-o pe Lady din fântâna groazei! A salvat o viață, iar bucurie mai mare decât aceasta, NU EXISTĂ!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Acces direct, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/acces-direct şi este updatat zilnic cu ştiri, ca şi www.spynews.ro, siteul nostru de monden. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/accesdirect, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/AccesDirectAntena.

Nu în ultimul rând, dacă nu sunteţi în faţa televizorului, puteţi urmări emisiunea live pe AntenaPlay: https://goo.gl/VnP1p7, la fel şi toate înregistrările showului.

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii