Antena Căutare

Articole despre capra

Doi polițiști au ajuns la fața locului alertați de „țipete” îngrozite. Ce au descoperit când au ajuns le-a provocat o criză de râs

Doi polițiști au ajuns la fața locului alertați de „țipete” îngrozite. Ce au descoperit când au ajuns le-a provocat o criză de râs

Spiritul civic al celor doi polițiști face acum înconjurul internetului și amuză o lume întreagă. Forțele de ordine au răspuns promt unui „strigăt de ajutor” care s-a dovedit a fi cu totul altceva, atunci când au ajuns la locul faptei.

Luni, 12.06.2023, 14:05
De ce o capră s-a aflat în fruntea paradei militare dedicate Reginei Elisabeta. Care este motivul

De ce o capră s-a aflat în fruntea paradei militare dedicate Reginei Elisabeta. Care este motivul

Când cortegiul funerar al Reginei Elisabeta se îndrepta de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey, trăsura a fost trasă de un cal fără călăreț. Nu a fost întâmplător, la fel cum există o explicația și pentru participarea unei capre la parada din Țara Galilor dedicată Reginei Elisabeta a II-a și Regelui Charles al III-lea.

Duminica, 18.09.2022, 10:32
Dani Oțil, despre vechile și noile tradiții: Înainte se plimba ursul, capra. Acum se plimbă boxa!

Dani Oțil, despre vechile și noile tradiții: Înainte se plimba ursul, capra. Acum se plimbă boxa!

Echipa de la Neatza cu Răzvan și Dani vorbesc despre vechile și noile tradiții din preajma sărbătorilor de iarnă. ”Înainte se plimba ursul, capra. Acum se plimbă boxa!”, a spus Dani Oțil.

Miercuri, 23.12.2020, 08:18
Un bărbat de 41 de ani din Suceava a căzut într-o fântână în timp ce încerca că-şi salveze capra

Un bărbat de 41 de ani din Suceava a căzut într-o fântână în timp ce încerca că-şi salveze capra

Au împăcat şi capra şi omul. Un bărbat de 41 de ani, din Drăguşeni - Suceava, a căzut într-o fântână în timp ce încerca că-şi salveze capra. Capra căzuse 12 metri în gol, iar omul, grăbit să o scoată teafără, s-a legat cu o...

Luni, 31.08.2020, 19:15
Mariana Calfa, pictorița de la castel, își dorește un copil: De când am ajutat capra să nască, am prins curaj

Mariana Calfa, pictorița de la castel, își dorește un copil: De când am ajutat capra să nască, am prins curaj

Mariana Calfa doarme în casă cu rațele, găinile și caprele. Pictorița îți arată cum se spală caprele la castel.

Marti, 19.05.2020, 21:10
Agenția Vip. Mariana Calfa, designer pentru capre!

Agenția Vip. Mariana Calfa, designer pentru capre!

Mariana Calfa, vedeta cu propria grădină zoologică în casă, are un talent ascuns! Ar putea să creeze o linie vestimentară pentru capre.

Marti, 07.01.2020, 23:58
Ansamblul Folcloric "Codrii Neamţului" a fost invitat în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Ansamblul Folcloric "Codrii Neamţului" a fost invitat în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Ansamblul Folcloric "Codrii Neamţului" a fost invitat în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Miercuri, 11.12.2019, 12:20
Măști de anul nou, create de copii din Constanța

Măști de anul nou, create de copii din Constanța

Dacă, în trecut, măştile de Anul Nou erau nelipsite de pe uliţele satelor din întreaga ţară, acum e puţin mai greu să vezi tineri care să intre în dansul caprei sau al ursului! Şi nu mă refer la cei care vin din cine ştie ce colţ al...

Vineri, 06.12.2019, 16:20
Ied, ied, cucuiet, tu ai scutec?! Doamna Zinaida a venit la Chefi la cuțite cu ieduța pe care a salvat-o ca să nu ajungă friptură!

Ied, ied, cucuiet, tu ai scutec?! Doamna Zinaida a venit la Chefi la cuțite cu ieduța pe care a salvat-o ca să nu ajungă friptură!

Zinaida Roșu are 84 de ani și este mândra stăpână a unui ied pe care l-a salvat de la tăiere, în preajma Paștelui!

Marti, 15.10.2019, 22:11
Brânza de capră, la final de sezon

Brânza de capră, la final de sezon

Sunt ultimele zile în care mai putem consuma telemea proaspătă de capră şi lapte abia muls. Fermierii avertizează că urmează perioada în care animalele rămân gestante. Asta înseamnă că atât calitatea, cât şi cantitatea laptelui vor scădea. În schimb, caşcavalul, maturat şi până la un an, reprezintă alternativa perfectă.

Joi, 10.10.2019, 20:50
Brânza de capră, la final de sezon

Brânza de capră, la final de sezon

Sunt ultimele zile în care mai putem consuma telemea proaspătă de capră şi lapte abia muls. Fermierii avertizează că urmează perioada în care animalele rămân gestante. Asta înseamnă că atât calitatea, cât şi cantitatea laptelui vor...

Joi, 10.10.2019, 07:53
Maria Calfa, cu căprița, în direct, la Star Matinal: Am două. Mi-am dorit de când eram copil

Maria Calfa, cu căprița, în direct, la Star Matinal: Am două. Mi-am dorit de când eram copil

Maria Calfa a venit la Star Matinal însoțită de căprița ei favorită. ”Am două. Mi-am dorit de când eram copil”, a declarat aceasta.

Miercuri, 18.09.2019, 12:30
Show total în centrul Bucureştiului! Maria Calfa, la piață cu o capră în lesă!

Show total în centrul Bucureştiului! Maria Calfa, la piață cu o capră în lesă!

Joi, 12.09.2019, 00:57
Două capre au demonstrat întregii lumi că pot concura oricând la un concurs de frumuseţe

Două capre au demonstrat întregii lumi că pot concura oricând la un concurs de frumuseţe

Filmate păşind graţios pe străzile satului, cele două animale par să defileze pe un podium. Sunt relaxate în timp ce se îndreaptă către o păşune unde se afla restul turmei lor. Parcă ar fi la paradă, au comentat unii internauţi, în timp...

Luni, 29.07.2019, 19:50
Animalul înfricoșăor care a înspăimântat internetul! Ce secrete ascunde această creatură

Animalul înfricoșăor care a înspăimântat internetul! Ce secrete ascunde această creatură

Caprele de Damasc sunt cosiderate printre cele mai urâte animale din lume din cauza aspectului lor unic și bizar. Acestea unoscute și sub numele de Shami, Aleppo, Halep sau Baladi, și sunt extrem de apreciate în rândul crescătorilor de capre din Orientul Mijlociu, datorită laptelui extrem de gustos și hrănitor.

Miercuri, 10.07.2019, 18:48
Smiley News - Neatza cu Răzvan și Dani. Noul tip de shaorma, capra din parcare și bunicul jucăuș din parcul de distracții

Smiley News - Neatza cu Răzvan și Dani. Noul tip de shaorma, capra din parcare și bunicul jucăuș din parcul de distracții

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", un video cu noul tip de shaorma, capra din parcare și bunicul jucăuș din parcul de distracții.

Miercuri, 03.07.2019, 09:28
Mariana Calfa și-a achiziționat un animal nou: o capră care costă cât un apartament

Mariana Calfa și-a achiziționat un animal nou: o capră care costă cât un apartament

Mariana Calfa vrea să își mărească familia. Prințesa de la castel și-a achiziționat un animal nou chiar din Austria. Artista șia luat o capră care costă cât un apartament.

Vineri, 24.05.2019, 23:46
Neatza cu Răzvan și Dani. Smiley News: Și-a scos capra la o plimbare cu motorul!

Neatza cu Răzvan și Dani. Smiley News: Și-a scos capra la o plimbare cu motorul!

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", cum un bărbat și-a scos animalul de companie, o capra, la plimbare cu motorul.

Vineri, 24.05.2019, 08:23
O femeie plimba un ied prin București când un trecător a întrebat-o de ce face asta! Povestea e o adevărată lecție de viață

O femeie plimba un ied prin București când un trecător a întrebat-o de ce face asta! Povestea e o adevărată lecție de viață

Pe Facebook a apărut o fotografie în care o femeie din România plimbă relaxată pe stradă un ied. Animalul, ținut în lesă, culege liniștit frunze dintr-un tufiș. Povestea din spatele acestei fotografii este o adevărată lecție de viață pentru mulți!

Vineri, 03.05.2019, 23:09
Așa ceva n-ai mai văzut! Cum coboară capra din copac - Video

Așa ceva n-ai mai văzut! Cum coboară capra din copac - Video

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley news de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, imagini inedite cu niște capre care coboră dintr-un palmier.

Vineri, 12.04.2019, 10:21
Smiley News. Cum coboară capra din copac! Nu este un trucaj

Smiley News. Cum coboară capra din copac! Nu este un trucaj

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley news de la Neatza, imagini inedite cu o capră care coboră dintr-un palmier.

Vineri, 12.04.2019, 09:18
O capră, aleasă primar într-un orășel din Statele Unite ale Americii

O capră, aleasă primar într-un orășel din Statele Unite ale Americii

Un orăşel din statul american Vermont şi-a ales ca primar o capră! Se numeşte Lincoln şi a câştigat un scrutin dificil, la care s-au înscris mai multe animale. A fost, de fapt, doar un vot simbolic. Electoratul a fost format din copii, pentru...

Sambata, 09.03.2019, 09:00
Gest șocant făcut de un vânător american. Cât a plătit că să poate ucide o capră aflată pe cale de dispariție!

Gest șocant făcut de un vânător american. Cât a plătit că să poate ucide o capră aflată pe cale de dispariție!

Un vânător din statul american Texas a plătit 150.000 de dolari pentru a împușca un exemplar dintr-o specie rară de capre, aflate pe cale de dispariție.

Miercuri, 13.02.2019, 15:25
Răzvan și Dani, amintiri din copilărie: "În lapte de capră ne îmbăiam în fiecare duminică"

Răzvan și Dani, amintiri din copilărie: "În lapte de capră ne îmbăiam în fiecare duminică"

Răzvan și Dani, amintiri din copilărie. Cei doi prezentatori mâncau macaroane cu absolut orice, chiar și varză și gem, iar în fiecare duminică făceau baie în lapte de capră.

Marti, 29.01.2019, 09:06
Un câine care a fugit de acasă s-a întors cu un cadou neaşteptat pentru stăpânul său

Un câine care a fugit de acasă s-a întors cu un cadou neaşteptat pentru stăpânul său

Un labrador din Statele Unite, care a fugit de acasă, s-a întors a doua zi împreună cu un câine şi o capră. Stăpânii patrupedului l-au aşteptat în locul din care dispăruse. Au fost surprinşi să vadă, într-un câmp de fasole, că cel pe...

Miercuri, 23.01.2019, 19:49
Nicolai Tand și Cătălin Oprișan au ajuns la coda vacii!

Nicolai Tand și Cătălin Oprișan au ajuns la coda vacii!

Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan formează echipa de vedete a lui Nea Mărin din cea de-a șasea ediție a reality show-ului „Poftiți la Nea Mărin".

Luni, 13.08.2018, 21:38
Capra a vrut la Oprișan, dar ce te faci cu țapul? "Aveam o tensiune în mine. Îmi era teamă cu țâțișoarele alea!"

Luni, 13.08.2018, 21:34
Nicolai Tand și Cătălin Oprișan, la muls capre!

Nicolai Tand și Cătălin Oprișan, la muls capre!

Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan formează echipa de vedete a lui Nea Mărin din cea de-a șasea ediție a reality show-ului „Poftiți la Nea Mărin".

Luni, 13.08.2018, 21:32
Săritul caprei a dat dureri de cap celor care visează să devină studenţi ai Academiei de Poliţie

Săritul caprei a dat dureri de cap celor care visează să devină studenţi ai Academiei de Poliţie

Cine vrea să devină poliţist trebuie să treacă de cea mai grea probă a Academiei de Poliţie. Săritura peste capră face diferenţa între admis şi respins. E o încercare dificilă mai ales pentru tinerele candidate, care an de an inventează...

Luni, 06.08.2018, 19:29
Săritul caprei a dat dureri de cap celor care visează să devină studenţi ai Academiei de Poliţie

Săritul caprei a dat dureri de cap celor care visează să devină studenţi ai Academiei de Poliţie

Săritul caprei a dat astăzi dureri de cap - şi nu numai - celor care visează să devină studenţi ai Academiei de Poliţie! Banalul obstacol a făcut parte din traseul pe care au trebuit să îl străbată candidaţii la proba fizică. Dacă...

Luni, 06.08.2018, 16:39
Râzi cu lacrimi! Jean de la Craiova s-a luptat cu un țap. „Să mă bată mama de o mai mulg eu pe nevastă-ta”

Râzi cu lacrimi! Jean de la Craiova s-a luptat cu un țap. „Să mă bată mama de o mai mulg eu pe nevastă-ta”

Jean de la Craiova a vrut să mulgă capre la ferma la care a ajuns cu Nea Mărin, dar a fost speriat de un țap, pe care a ajuns să îl țină de coarne.

Marti, 10.07.2018, 22:15
Râzi cu lacrimi! Jean de la Craiova vrea să mulgă caprele, dar țapul nu-l lasă: „Să mă bată mama de o mai mulg eu pe nevastă-ta”

Râzi cu lacrimi! Jean de la Craiova vrea să mulgă caprele, dar țapul nu-l lasă: „Să mă bată mama de o mai mulg eu pe nevastă-ta”

Râzi cu lacrimi! Jean de la Craiova vrea să mulgă caprele, dar țapul nu-l lasă. „Să mă bată mama de o mai mulg eu pe nevastă-ta”, a spus artistul speriat”

Marti, 10.07.2018, 22:02
Oamenii dintr-un sat și-au ales ca primar...o capră cu puteri speciale!

Oamenii dintr-un sat și-au ales ca primar...o capră cu puteri speciale!

Oricât de greu ar părea de crezut, o capră a reușit să fie desemnată ca primar al unui sat! Nu este vorba despre nicio păcăleală, ci depre o realitate ce a intrat în istorie!

Joi, 03.05.2018, 08:31
Misiune de salvare inedită într-un tunel feroviar din Gorj

Misiune de salvare inedită într-un tunel feroviar din Gorj

Un angajat al căilor ferate a găsit pe şine un pui de capră neagră. Încă nu e clar cum a ajuns acolo, însă iedul abia născut era slăbit şi murdar. Animalul a fost predat specialiştilor din Parcul Naţional Defileul Jiului. Iar imaginile...

Luni, 16.04.2018, 07:53
Nu sari capra, adio carieră în Poliţie! Fetele pică pe capete proba caprei la examenul de la Academia de Poliţie

Nu sari capra, adio carieră în Poliţie! Fetele pică pe capete proba caprei la examenul de la Academia de Poliţie

În timp ce poliţiştii din toată ţara se pregătesc de grevă, brutari, poliţişti locali şi chiar oameni de afaceri din toată ţara vor să devină agenţi şi ofiţeri. Poliţia Română face din nou recrutări. Câteva luni, profesorii de la...

Marti, 06.03.2018, 00:53

Luni, 05.03.2018, 19:35
Capra cu trei iezi nu este doar o poveste pentru copii, este o realitate! Cel puţin într-o gospodărie din Mureş

Capra cu trei iezi nu este doar o poveste pentru copii, este o realitate! Cel puţin într-o gospodărie din Mureş

Proprietarii caprei spun că este prima dată când aceasta naşte tripleţi. Şi, mai în glumă, mai în serios, se tem să nu apară şi lupul din poveste. Oricum, cei trei iezi nu vor sfârşi în farfuria nimănui, pentru că stăpânii lor nu vor...

Luni, 26.02.2018, 16:37
Smiley News. Cum se sare "capra" în China"

Smiley News. Cum se sare "capra" în China"

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, un nou clip amuzant de pe net.

Luni, 26.02.2018, 09:02
Doi români au furat o capră de la o gradină zoologică din Germania  şi apoi au mâncat-o

Doi români au furat o capră de la o gradină zoologică din Germania şi apoi au mâncat-o

Doi români au îngrozit Germania după ce au furat şi au ucis o capră de Angora de la grădina zoo din Berlin. Tinerii în vârstă de 29 de ani au fost arestaţi chiar în timp ce plănuiau un alt furt.

Marti, 20.02.2018, 19:42
”Sorcova”, ”Plugușorul” și ”Capra”, obiceiuri păstrate din moși strămoși în România

”Sorcova”, ”Plugușorul” și ”Capra”, obiceiuri păstrate din moși strămoși în România

Dansuri și obiceiuri traditionale realizate de Centru Cultural UNESCO Nicolae Bălcescu.

Sambata, 30.12.2017, 11:26
Tot internetul râde cu lacrimi: Un vasluian a postat cel mai tare anunț: Vinde ”capră virgină”: Trebuie să-l citești pe tot!

Tot internetul râde cu lacrimi: Un vasluian a postat cel mai tare anunț: Vinde ”capră virgină”: Trebuie să-l citești pe tot!

Multe au vândut românii pe internet, dar anuntul postat de un vasluian pe un site de profil le întrece pe toate.

Vineri, 10.11.2017, 16:07
Progoană, interviu dur despre parlamentari. Soacra îl enervează și vrea să o schimbe cu o capră

Progoană, interviu dur despre parlamentari. Soacra îl enervează și vrea să o schimbe cu o capră

Marti, 07.11.2017, 14:29
Doi părinți își cresc copiii într-un adevărat focar de infecție! Cei mici sunt obligați să doarmă în pat cu o capră!

Doi părinți își cresc copiii într-un adevărat focar de infecție! Cei mici sunt obligați să doarmă în pat cu o capră!

 Doi părinți leneși își cresc copiii într-un adevărat focar de infecție! Un focar în care cei mici sunt obligați să doarmă cu o capră în pat.

Marti, 12.09.2017, 18:11
Doi părinți își cresc copiii într-un adevărat focar de infecție! Cei mici sunt obligați să doarmă cu o capră în pat

Doi părinți își cresc copiii într-un adevărat focar de infecție! Cei mici sunt obligați să doarmă cu o capră în pat

L-a băgat la pușcărie, dar acum s-au împăcat și trăiesc în ceartă și în mizerie cruntă! Doi părinți leneși își cresc copiii într-un adevărat focar de infecție! Un focar în care cei mici sunt obligați să doarmă cu o capră în pat.

Marti, 12.09.2017, 17:53
Cei doi crai din Grecia, plus o zeiță! Daniela Crudu, Augustin Viziru şi Daniel Max Dragomir s-au întrecut la muls caprele

Cei doi crai din Grecia, plus o zeiță! Daniela Crudu, Augustin Viziru şi Daniel Max Dragomir s-au întrecut la muls caprele

Paula Chirilă, Daniela Crudu, Augustin Viziru și Daniel Max Dragomir au avut parte în Grecia de o aventură pe care, cu siguranță, n-o vor putea uita.

Marti, 05.09.2017, 22:41
"Aventură cu 4 stele". Daniela Crudu, Augustin Viziru şi Daniel Max Dragomir au muls capre în Grecia

Marti, 05.09.2017, 22:35
KALIMERA,Anca, te întorci în România sau rămâi în Grecia pitorească!? Actrița a trecut la coada... caprei!

KALIMERA,Anca, te întorci în România sau rămâi în Grecia pitorească!? Actrița a trecut la coada... caprei!

O nouă provocare pentru Romică Țociu, Șerban Copoț și Anca Dinicu, la ”Aventura cu 4 stele”. Cei trei protagoniști au fost invitați să mulgă o capră! Anca Dinicu pare să vrea să facă totul perfect, așa că ne...

Marti, 29.08.2017, 21:27
Viaţa la fermă. Anca Dinicu a trecut la coadata... caprei!

Viaţa la fermă. Anca Dinicu a trecut la coadata... caprei!

O nouă provocare pentru Romică Țociu, Șerban Copoț și Anca Dinicu, la ”Aventura cu 4 stele”. Cei trei protagoniști au fost invitați să mulgă o capră!

Marti, 29.08.2017, 20:56
Angie Cobuț, nevoită să mulgă o capră: ”Eu merg la două mâini, nu mă joc!”

Angie Cobuț, nevoită să mulgă o capră: ”Eu merg la două mâini, nu mă joc!”

Angie Cobuț are parte de provocarea vieții ei. Vedeta care s-a făcut remarcată în cadrul show-ului culinar ”Chefi la cuțite” a fost nevoită să mulgă o capră.

Luni, 28.08.2017, 22:19

Luni, 28.08.2017, 21:46

Ultimele știri

x