Antena Căutare

Pară în foietaj pe cremă de vanilie cu brânză, și sos din fructe de pădure.

Ingrediente

  • Pentru pere:
  • 5 pere
  • 125 g unt gras
  • un pachet aluat de foietaj
  • 200 gr migdale măcinate grosier
  • 3 linguri miere de albine
  • 0,75 ml vin alb sec
  • 200 g zahăr
  • nucșoară măcinată
  • cuișoare întregi
  • 4 gălbenușuri
  • frunze de mentă
  • 2 l apă plată
  • sare mare
  • Pentru crema:
  • 125 gr zahăr
  • 125 gr unt gras
  • 500 ml lapte
  • 5 gălbenușuri
  • 3 linguri de amidon alimentar
  • 1 păstaie de vanilie
  • 250 gr mascarpone
  • 250 gr ricotta
  • Pentru sos:
  • 400-500 gr fructe de pădure congelate
  • 2 linguri zahăr granulat
  • 2 linguri de apă
  • 2 linguri de amidon
  • o portocală roșie

Mod de preparare

Perele:

Punem într-un vas, vinul, zahărul, cuişoarele, nucşoara şi 250 ml apă, acoperim vasul şi îl punem pe foc. Curăţăm perele cu grijă, fără să înlăturăm codiţele.

Când amestecul de vin fierbe, adăugăm perele.

Preîncălzim cuptorul, la 180 grade.

Lăsăm perele să fiarbă până intră uşor furculiţa în ele(aprox 15 minute), le scoatem pe o farfurie şi le lăsăm să se răcorească.

Scoatem cotorul perelor cu mare atenţie, să nu străpungem para.

Amestecăm migdalele măcinate grosier cu mierea de albine şi cu unt şi umplem perele cu pasta obţinută.

Tăiem aluatul de foietaj(după ce l-am întins puţin înainte) în fâşii de 1 cm lăţime şi-l înfăşurăm în jurul perelor, până ajungem la codiţă (în prealabil umezim perele cu siropul în care au fiert, pentru a nu se dezlipi aluatul).

Batem gălbenuşurile şi ungem toată suprafaţa aluatului, inclusiv codiţa, pentru a avea un aspect frumos.

Punem perele în tava tapetata cu hârtie de copt.

Dăm tava la cuptor, la 180 grade, până se rumeneşte aluatul(maxim 15 minute).

Scoatem perele din cuptor şi le lăsăm să se răcorească.

Crema:

Punem laptele la fiert, cu păstaia de vanilie despicată pe jumătate(imediat după ce punem la fiert, amestecul de vin pentru pere).

Batem gălbenuşurile cu zahărul până devin lucioase şi spumoase, apoi încorporăm amidonul.

Ridicăm laptele de pe foc şi-l lăsăm la răcit.

Cât timp perele sunt la cuptor, adaugăm laptele peste gălbenuşurile cu amidon, amestecăm uşor cu ţelul și punem crema la fiert, pe foc mic.

Amestecăm continuu până când crema se îngroaşă şi începe să clocotească, o lăsăm 3-4 minute şi o dăm la rece, dar nu înainte de a amesteca untul în ea, până la omogenizare.

Când s-a răcit o amestecăm cu ricota şi cu mascarpone, pentru a avea o textura cât mai fină.

Sosul de fructe de padure se pregateste ultimul.

Fructele de padure se pun in tigaia cu suprafață antiaderentă, pe foc mare.

Se adaugă zahărul.

Se găteşte până când fructele se decongelează şi zahărul se topeşte(aprox 5 minute).

Se adaugă zeama de la portocală şi amidonul de porumb, se amestecă bine(să se zdrobească fructele) şi se mai lasă 3-4 minute pe foc mediu, amestecând continuu.

Se aşază în farfuriile adânci, mai întâi crema de brânză, apoi o pară, o stropim cu atenţie cu sos şi punem două frunzuliţe de mentă lângă codiţă, pentru decor.

Risotto cu creveți... Răsfaţă-te cu un desert sănătos, care ține la silueta ta! Trebuie să încerci această prăjitură delicioasă, cu nuci şi ci...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x