Chefi la cutite

LUNI ȘI MARȚI, ora 20.00

Bucătăria, o ,,joacă a imaginației”! Prima concurentă transgender vine la ,,Chefi la Cuțite”

 
+4 click pentru
galerie

Printre ingredientele ediției de luni ale emisiunii culinare ce începe de la 20:00 pe Antena 1, se numără surprizele din momentul degustării, mizele tot mai mari ale pariurilor dintre chefi, dar și întâlnirea cu personaje surprinzătoare a căror experiență de viață se oglindește în încrederea cu care intră în platou.

Alexa Valianatos este prima concurentă transgender, ce s-a înscris la ,,Chefi la cuțite” pentru a demonstra că succesul unei experiențe nu ar trebui să țină cont de gen, culoare, sau orientare.

Copilăria petrecută alături de mamă i-a stârnit curiozitatea în bucătărie, iar pasiunea culinară a îndemnat-o să profite de orice oportunitate pe care viața i-a oferit-o. Din a lucra într-un restaurant de aeroport, la a fi responsabilă de meniul unui întreg local, Alexa și-a însușit secretele gastronomice ale tuturor profesioniștilor pe care i-a cunoscut. Chiar dacă talentul sau ambiția pot fi determinante în evoluție, Alexa nu a avut parte de același mediu ca restul oamenilor și de foarte multe ori a fost discriminată, marginalizată și exclusă, în ciuda calităților sale. Consideră bucătăria ca fiind o ,,joacă a imaginației”, iar în seara aceasta vine în fața chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu cu un preparat ce se înscrie în lupta pentru cele trei cuțite.

Deși are o poveste de viață impresionantă pe care o va împărtăși în fața camerelor de filmat, speră să cucerească juriul cu savoarea din farfurie. Ediția de azi a emisiunii ,,Chefi la cuțite”  va arăta o parte din personalitatea unui individ ce și-a păstrat încrederea în sine, după mulți ani în care nu a știut să definească cine este și ce își dorește. Acum este Alexa Valianatos, un om apt, ce vrea ca talentul culinar și gustul desăvârșit al preparatului să vorbească de la sine în fața celor trei jurați, în seara aceasta, de la ora 20:00, doar pe Antena 1!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Chefi la cutite, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta.
Site-ul emisiunii este http://a1.ro/chefi-la-cutite/ şi este updatat zilnic cu ştiri.
Facebook avem pagina https://www.facebook.com/ChefiLaCutite,
YouTube canalul nostru este https://www.youtube.com/user/Antena1AntenaTVGroup/videos.  

Urmăreşte ediţiile integrale oricând, pe AntenaPlay. Dacă nu eşti în faţa televizorului, poţi urmări Chefi la cutite LIVE pe AntenaPlay: https://goo.gl/CD2oq2. Intră şi tu!

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti