Antena Căutare

Gianny Bănuţă, elevul lui Cătălin Scărlătescu și marele câștigător ”Chefi la cuțite”: ”Farfuria câştigătoare o voi pune acasă, pe perete, la loc de cinste”

A avut un vis şi nu s-a lăsat până nu l-a transformat în realitate. Gianny Bănuţă, elevul lui Cătălin Scărlătescu, a câştigat aseară cel de-al treilea sezon al emisiunii "Chefi la cuţite".

A avut un vis şi nu s-a lăsat până nu l-a transformat în realitate. Gianny Bănuţă, elevul lui Cătălin Scărlătescu, a câştigat aseară cel de-al treilea sezon al emisiunii "Chefi la cuţite".

Bucătarul a primit marele premiu în valoare de 30 de mii de euro, dar şi farfuria care, spune el, e mai valoroasă decât orice.

A fost o competiţie strânsă din care, mărturiseşte Gianny, cel mai bine a învăţat cum să fie om. Farfuria câştigătoare o va pune acasă, pe perete, la loc de cinste. Pentru el, este o dovadă a anilor în care a luptat ca să ajungă aici.

Un vis pe care l-a îndeplinit, chiar dacă destinul i-a pus de multe ori piedici. Înainte să devină bucătar, Gianny a fost nevoit să doarmă deseori pe stradă.

Finala celui de-al treilea sezon i-a adus față în față pe Giovanni, George și Gianny. Farfuriile impecabile, moderne, dar și gustoase au făcut deliciul unei finale spectaculoase, ce a ţinut telespectatorii cu sufletul la gură. Emisiunea a fost aseară lider absolut de audienţă

Gianny Bănuță, câștigătorul sezonului trei ”Chefi la cuțite”, a avut o viață cu gust amar! Povestea lui este impresionan... Gianny Bănuță a avut o viață cu gust amar! Mama câștigătorului ”Chefi la cuțite” i-a trasmis un prim mesaj, după ce l-a ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x