Chefi la cutite

Luni, Marți | 20:30 | Antena 1

Lecții de portugheză, japoneză și… oltenească la „Chefi la cuțite”

+5 click pentru
galerie

Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea își ascut cuțitele, dar și replicile în cea de-a șaptea ediție de preselecții pentru show-ul culinar „Chefi la cuțite”, care va fi difuzată de Antena 1 luni, 28 martie, de la 20:30.

Pe măsură ce prima etapă a emisiunii se apropie de final, cei trei chefi vor să fie cât mai siguri că prin alegerile pe care le fac își măresc șansele de a câștiga această competiție. 

Are acasă peste 200 de medalii și diplome câștigate la concursurile de karate, dar speră să obțină centura neagră în bucătăria de la „Chefi la cuțite”: mult râvnitul cuțit cu care își va putea croi drum mai departe în concurs. Cum arată tânara, cu ce s-a mai ocupat și dacă reușește să-i convingă pe cei trei chefi că are sarea și piperul necesare unei astfel de competiții, luni, de la 20:30, la Antena 1. 

Concurenți pasionați de gătit se aventurează să pregătească preparate care mai de care mai îndrăznețe, menite să cucerească papilele gustative extrem de pretențioase ale juriului. Tocmai de aceea, mulți dintre ei își vor lăsa experiența de viață să-și pună amprenta pe farfuriile pregătite, iar asta va duce la un schimb savuros de replici între concurenți și jurați. Luni, la „Chefi la cuțite”, telespectatorii vor avea parte de scurte lecții de portugheză, japoneză, dar și ceva neaoș: oltenească. Pentru că se întinde la povești cu o concurentă care a trăit în Japonia vreme de șapte ani, chef Cătălin Scărlătescu își determină colegii de pupitru să plece din platou, sătui de amintirile pe care le tot deapănă. „Nu-l mai suport. Zici că-i Aristide Buhoiu”, îi spune Sorin Bontea, în timp ce se îndepărtează de el. „E lăsat de la Ion Creangă”, continuă Sorin, în aceeași notă glumeață. 

Ghicitul în farfuriile de sub capace creează noi momente extrem de amuzante. Pentru că se întâmplă ca chef Bontea să nimerească de mai multe ori misteriosul preparat, Florin și Cătălin încep să creadă că cineva din echipă îi suflă ce urmează să guste. „Ia, SMS-urile la control”, îi cere Florin. Cum reacționează Sorin, luni, de la 20:30, la Antena 1. 

Cine îi pune gând rău danturii lui chef Scăltătescu, dar și cine îl face să exclame: „O tâmpenie mai mare n-am văzut, dar mi-a plăcut”, noi povești de viață impresionante, noi dueluri în familie și mulți oameni care au făcut din gătitul cu pasiune un stil de viață, în cea de-a șaptea ediție a show-ului „Chefi la cuțite”.

facebook whatsapp twitter pinterest
mai multe
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti