Antena Căutare

Avertizare meteo pentru români! Urmează zile de caniculă și radiații puternice!

După ploaie, vine căldura. Cel puţin în următoarele două zile, ne vom topi în sudul ţării şi nu numai.

După ploaie, vine căldura. Cel puţin în următoarele două zile, ne vom topi în sudul ţării şi nu numai.

Cel mai bine va fi pentru românii aflaţi deja în vacanţă, la malul mării. Şi aici, însă, s-ar putea să apară ceva probleme.

Dacă ne uităm în termometre, temperatura va fi perfectă pentru plajă. Nu vom avea mai mult de 30 de grade şi oricum dacă va fi nevoie să ne răcorim putem liniştiţi face o baie în mare. Apa va fi călduţă, 18 - 20 de grade.

Însă, trebuie să avem mare grijă cât de mult stăm în soare. Va creşte nivelul radiaţiilor ultraviolete până la nivelul 8. Aşadar, trebuie să folosim cremele de protecţie sau chiar să ne adăpostim sub umbrele.

Pentru românii din sudul ţării, clar vin zile greu de suportat. În unele zone din Oltenia, temperaturile vor urca până la 34 de grade la umbră. Spre finalul săptămânii vremea va fi chiar caniculară în zonele de câmpie. E foarte posibil chiar să avem parte şi de nopţi tropicale, cu temperaturi spre 19 grade.

Un polițist a fost filmat în timp ce își sperie colegii din secție! Și asta nu e totul!... Meteorologii anunță un „Cireșar” înfierbântat! Previziunile pentru următoarele două săptămâni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x