Antena Căutare

Becali a anunţat două transferuri importante la Steaua: "Ne-am înţeles cu ei pentru 1,5 milioane de euro"

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, luni, că îl va ceda pe mijlocaşul Fernando Boldrin la echipa Kayserispor, antrenată de Marius Şumudică, Tot acolo va ajunge şi Silviu Lung de la Astra Giurgiu, şi nu la CFR Cluj, grupare care şi-a anunţat interersul pentru portar, spune Becali, care nu a renunţat la transferurile jucătorilor Dragoş Nedelcu şi Florinel Coman de la FC Viitorul.

"Boldrin pleacă la turci pe 1,5 milioane, mâine facem actele cu Kayserispor. E bine să-l cumperi cu 400.000 şi după un an să-l dai cu 1,5 miloane? Cred că pe Nedelcu o să-l luăm, dar aşteptăm un răspuns miercuri. Probabil Viitorul aşteaptă şi alte oferte. Impresarul mi-a spus că Nedelcu o să fie joi la Steaua.

Teixeira trebuia să dea un răspuns ieri, nu a dat, probabil astăzi vom afla. Vreau să-l iau şi aştept răspunsul lui. Mai aşteptăm un răspuns la Coman. Probabil că dacă Viitorul nu va avea o ofertă mai bună din alte parte o să îl dea la noi. Mi-a zis MM Stoica că îl dă pe Ştefănescu la Viitorul, la schimb cu un puşti, dar nu ştiu mai multe că nu mă pricep", a explicat Becali situaţia transferurilor echipei antrenate de Nicolae Dică.

Omul de afaceri a precizat că, din informaţiile sale, Silviu Lung va evolua la echipa turcă a fostului său antrenor.

"Silviu Lung nu e la CFR Cluj, l-a luat Şumudică la Kayserispor. Ştiu eu că l-a luat, doar nu spun prostii. CFR Cluj a făcut un transfer mare, pe Dan Petrescu. Cred că anul viitor se vor bate cu toţii la locul doi. Va fi bătaie mare la locul doi", a spus Becali.

Litigiul FCSB cu FRF şi LPF privind titlul de campioană se va judeca la TAS până în 12 iulie, a anunţat Becali: "Cu procesul de la TAS ştiu că s-a acceptat limba franceză, s-au stabilit termenele şi că UEFA a cerut judecată de urgenţă, până în data de 12 iulie".

Steaua-Viitorul 1-0. A venit prima decizie de la TAS! Avocatul roş-albaştrilor a avut câştig de cauză... FOTO: Paolo Maldini, legenda lui AC Milan, a dat-o pe tenis! S-a calificat la primul turneu profesionist ATP...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x