Antena Căutare

Creștinii catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului. Catolicii stau acasă luni

Doi ani la rând, 2010 și 2011, Paștele a fost sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii — ortodocși, catolici, greco-catolici, de evanghelici și reformați, de cultele neoprotestante, la fel și în 2014.

Doi ani la rând, 2010 și 2011, Paștele a fost sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii — ortodocși, catolici, greco-catolici, de evanghelici și reformați, de cultele neoprotestante, la fel și în 2014.

Sâmbătă seară, la Vatican, Papa Francisc a prezidat celebrarea Vigiliei Pascale în Bazilica Sf. Petru.

Duminică, în Catedrala Sf. Iosif din București, PS Cornel Damian va prezida, la ora 10,30, Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului.

Tot duminică, la Vatican, Papa Francisc va celebra, la ora 10,00 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piața Sf. Petru. După celebrare, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paști și va împărți binecuvântarea Urbi et Orbi (către Cetate și lume).

Data la care se sărbătorește Paștele depinde de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mișcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocțiul de primăvară, care cade întotdeauna la 21 martie), iar altul cu dată schimbătoare, legat de mișcarea de rotație a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocțiul de primăvară). Astfel, Paștele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după luna plină de după echinocțiu, anunță Agerpres.

Angajaţii şi elevii catolici vor primi o zi liberă luni, 28 martie, în a doua zi de Paşte

Ministerul Educaţiei a hotărât că elevii catolici vor avea liber pe 28 martie, chiar dacă în structura anului şcolar 2015-2016, ziua de 28 martie nu figurează ca zi liberă.

Legea votului obligatoriu a trecut tacit de Senat. Ce păţesc românii care nu vor să voteze... ANAF publică numele și adresele datornicilor pe Internet. Unde poți verifica dacă ești și tu pe lista rușinii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x