Antena Căutare

De ce credincioşii nu au voie să consume astăzi, de Înălțarea Sfintei Cruci, usturoi, nuci, prune sau pepeni? Explicația, greu de înțeles!

Înălţarea Sfintei Cruci este o sărbătoare importantă, amintind credincioşilor despre patimile Mântuitorului, motiv pentru care în această zi se ţine post, pentru sănătatea familiei şi spor în gospodării.

Înălţarea Sfintei Cruci, celebrată pe 14 septembrie, este o sărbătoare importantă, amintind credincioşilor despre patimile Mântuitorului, motiv pentru care în această zi se ţine post, pentru sănătatea familiei şi spor în gospodării.

În zonele viticole, după Ziua Crucii se trece la culesul viilor, pe când în alte părţi se bat nucii ori se adună ramuri de alun, despre care spune că, dacă vor fi culese de Înălţarea Sfintei Cruci, acestea vor dobândi puteri miraculoase.

Tot de Ziua Crucii credincioşii nu au voie să consume usturoi, nuci, prune sau pepeni, adică acele fructe sau legume ale căror miez se aseamănă cu o cruce.

Se spune că încălcarea acestei tradiții ar aduce cu sine mult ghinion în existența celor care au greșit.

La școală, ca în junglă! Un elev de clasa întâi a avut nevoie de intervenţie chirurgicală de urgenţă după o altercaţie c... Imagini șocante! Un constănţean şi-a bătut soţia în plină stradă, de fața cu băiețelul lor. Copilul a fost trântit la pă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x