Antena Căutare

Germania: 6 morți, 13 răniți într-un accident cu mai multe mașini implicate, pe o autostradă din sudul țării

Șase oameni au murit și mai mult de 13 au fost răniți, duminică dimineața, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe mașini, pe o autostradă din sudul Germaniei, a precizat poliția locală, citată de DPA.

Șase oameni au murit și mai mult de 13 au fost răniți, duminică dimineața, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe mașini, pe o autostradă din sudul Germaniei, a precizat poliția locală, citată de DPA.

Accidentul s-a petrecut în condiții de ceață lângă orașul Bad Groenenbach, pe autostrada A7, în jurul orei 1,00 (00,00 GMT), potrivit purtătorului de cuvânt al poliției bavareze.

Operațiunile de salvare continuă, au relevat autoritățile, iar autostrada a fost închisă pe un sens de circulație.

Organizația automobilistică germană ADAC a informat joi că numărul morților în accidente petrecute pe șoselele din Germania, în 2016, s-a diminuat cu 5,2% în comparație cu anul precedent. Circa 3.280 oameni și-au pierdut viața, a precizat organizația menționată.

Atac armat la Istanbul: Casa Albă condamnă "oribilul" atac terorist. Decizia urgentă luată de Obama... HARTA TERORII! Cele mai grave atacuri armate și atentate teroriste, comise în Europa în ultimul an ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x