Antena Căutare

Pilula contraceptivă a fost absolvită de bănuiala că ar putea produce malformații congenitale

Cercetători danezi și americani au ajuns la această concluzie — care contrazice rezultatele unor studii publicate în trecut — după ce au studiat cazurile a aproape 900.000 de născuți-vii născuți în Danemarca între anii 1997 — 2011.

Pilula contraceptivă a fost absolvită de bănuiala că ar putea produce malformații congenitale
Concluziile sunt surprinzătoare

Cercetători danezi și americani au ajuns la această concluzie — care contrazice rezultatele unor studii publicate în trecut — după ce au studiat cazurile a aproape 900.000 de născuți-vii născuți în Danemarca între anii 1997 — 2011.

Aproximativ 2,5% dintre copii au avut malformații congenitale, cum ar fi malformații ale sistemului nervos (spina bifida), ale inimii, ale aparatului respirator, ale aparatului urinar, la cap sau la membre, potrivit Agerpres.

Malformații legate de cauze cunoscute, cum ar fi expunerea prenatală la alcool sau aberațiile cromozomiale (aflate în special la originea trisomiei 21, caracterizată prin handicap mintal și un aspect fizic caracteristic) nu au fost incluse în studiu.

Cercetătorii au descoperit că acei copii născuți din mame care au continuat să ia pilula contraceptivă după începutul sarcinii nu au avut un risc mai mare de malformații congenitale decât cei născuți din mame care nu au luat pilula sau au întrerupt administrarea acesteia înainte de a deveni gravide.

Veste importantă pentru femei

Cele mai multe mame studiate (68%) opriseră contraceptivele orale cu trei luni înainte de concepție, iar 21% dintre ele nu au luat niciodată pilule.

Doar 8% dintre mame au oprit administrarea de contraceptive orale cu mai puțin de trei luni înainte de sarcină și numai 1% au continuat să o ia și atunci când erau deja însărcinate.

Însă în cele din urmă, rata de malformații congenitale la copiii născuți de aceste mame a fost în linii mari aceeași, de aproximativ 2,5% după ajustarea factorilor de risc, cum sunt vârsta mamei, nivelul de educație sau de venit, fumatul în timpul sarcinii.

Sursa: Agerpres

Încearcă acest truc! Adaugă un singur ingredient în apa pe care o bei şi vei fi încântată de rezultat... Semnal de alarmă! Cei mici sunt expuşi la un pericol uriaş atunci când se joacă pe tabletă sau consolă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x