Antena Căutare

Au crezut că le-au văzut pe toate, dar jurații ”iUmor” vor fi uluiți: ”Maimuța diabolică” dansează balet, iar IT-iștii spun bancuri

Jurații iUmor au văzut până acum destui concurenți, dar se pare că mereu se vor găsi noi candidați care să facă tot posibilul să îi dea pe spate. Așa se face că duminică, de la ora 21.00, un adevărat show începe pe scena ”iUmor”.

Români consacrați, care trăiesc din stand-up sau actorie, amatori sau ”maimuțe diabolice”, cu toții vor încerca să obțină voturile celor trei jurați.

Printre prezențele din ediția de duminică se numără și Ioana State, o angajată a unei companii de IT, care până acum și-a făcut prietenii virtuali să râdă. Ca să vadă dacă are umor și offline, Ioana și-a luat inima în dinți și s-a supus scrutinului.

Dacă a reușit să smulgă vreun zâmbet de la Delia, Cheloo și Mihai Bendeac telespectatorii vor afla duminică, de la ora 21.00, când vor face cunoștință și cu ”Maimuța diabolică”, așa cum se prezintă Adam Krandle. Americanul a venit din New York pentru a prezenta la ”iUmor” un neașteptat număr de balet. Efortul său a uimit-o pe Delia, care a exclamat: ” Cum poți să stai pe poante atât?!”.

Comedia atinge cote alarmante cu cel de-al patrulea sezon al emisiunii „iUmor”, difuzat în fiecare duminică, de la ora 21.00. Şi în acest sezon, mulți dintre concurenţii care vor să îi surprindă pe jurații Mihai Bendeac, Delia sau Cheloo au venit pentru prima dată în România, special pentru emisiunea ”iUmor.

Imagini de senzație: DA, EL ESTE! Cheloo își uimește colegii de la ”iUmor”: ”În tinerețe am avut părul lung, chiar ondu... Primul moment, primele probleme. Delia are un deja vu chiar în debutul emisiunii. „E suficient pentru astăzi... Dacă o s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x