Antena Căutare

Cei 13 pași simpli pe care trebuie să-i parcurgi înainte de a construi un foișor

A venit vara, iar activitățile în aer liber sunt de preferat. Cei care stau la curte își pot muta aproape toată activitatea în aer liber. Mesele în familie, serile împreună cu prietenii, petrecerile sau siestele, toate aceste momente pot fi transferate în afara casei.

Construirea unui foișor este necesară, dacă vrei să te bucuri în liniște de aceste clipe, fără să-ți fie teamă de o seară cu ploaie, de exemplu. Iar vestea bună este că e chiar foarte simplu să construiești un foișor. Vorbim despre cel din lemn, pe care, dacă ești priceput, îl poți ridica în numai câteva zile. Ai nevoie de materie prima și neapărat de un instrument precum acesta, care te va ajuta să dimensionezi și să potrivești toate elementele.

Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi înainte să te apuci efectiv de treabă:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Înainte de toate, trebuie să stabilești un buget pentru proiectul tău;

Apoi trebuie să găsești cel mai potrivit loc din curtea ta, unde să amplasezi foișorul;

Urmează să stabilești forma pe care o va avea foișorul: pătrată, rotundă, octogonală etc.;

Nu pleca la magazin înainte să hotărăști și ce mărime vrei să aibă foișorul construit de tine. La acest capitol trebuie să stabilești înălțimea, lungimea și lățimea construcției;

Trebuie să pui pe hârtie ce materiale ai nevoie pentru ridicarea construcției, pe lângă lemn;

Trebuie să stabilești ce ustensile îți vor fi necesare în proiect;

Ai nevoie de una sau mai multe persoane care să te ajute să ridici foișorul? Dacă răspunsul este da, gândește-te cine te-ar putea ajuta și vorbește din timp cu persoanele respective. Cu siguranță va dura o zi sau chiar mai mult, iar lumea își face planuri în weekend, mai ales pe timp de vară;

Apoi trebuie să te gândești dacă fundația foișorului va fi tot din lemn sau îți dorești mai degrabă o fundație de beton;

Podeaua - vrei să fie una din lemn sau betonată?;

După stabilirea tuturor acestor detalii, este timpul să pleci spre magazin, pentru a achiziționa materialele și ustensilele necesare construcției;

Gândește-te și la soluții care să ofere viață mai lungă lemnului din care este făcut foișorul. Poți să-l tratezi cu diferite substanțe, care împiedică mucegăirea, sau care îi conferă un luciu plăcut. Foișorul poate fi, de asemena, vopsit într-o culoare care să se potrivească fie cu casa ta, fie cu gardurile care împrejmuiesc proprietatea;

Gândește-te și la niște soluții de întreținere periodică, pentru că acest tip de construcție este supusă intemperiilor sau ciclurilor de îngheț-dezgheț. Nu ar fi o idee rea să ai la îndemână mereu lemn cu care să înlocuiești părțile deteriorate;

Apoi, foișorul poate fi dotat și cu o instalație electrică integrată. Este de preferat să optezi pentru această variantă, mai ales în cazul în care îți doreşti un foișor mai mare, unde să organizezi și petreceri cu prietenii sau anumite evenimente în familie.

După ce ai stabilit toate aceste detalii, ai cumpărat materialele și ustensilele necesare, te poți apuca de treabă. Mai ai nevoie și de puțin curaj, dar vei vedea că, atunci când dai dovadă de răbdare și perseverență, pot ieși lucruri frumoase.

Atenție, medicii spun că cei mici se pot alege cu probleme de sănătate! Cum alegi scaunul de mașină perfect pentru copil...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x