MIERCURI, 10 FEBRUARIE 2016

Cum se sărbătorește Sfântul Valentin în alte țări?

Ziua Sfântului Valentin sau Valentine’s Day, cum e cunoscută internațional această sărbătoare, a fost răspândită, cu precădere, de către americani.

Dar ei nu sunt singurii care o celebrează. Zeci de alte popoare își declară dragostea în această zi sau într-o zi aferentă, prin diferite obiceiuri.

Danemarca
În această țară există obiceiul ca bărbații să trimită bilețele femeilor de Sfântul Valentin, bilețele semnate doar cu atâtea puncte câte litere are numele său. Iar, dacă femeia reușește să descifreze numele necunoscutului care se gândește la ea, va primi, în schimb, un ou de Paște, în Vinerea Mare.

Brazilia și Columbia
În Brazilia, se serbează Dia dos Namorados în data de 12 iunie, în ajunul Zilei de Sfântul Anton din 13 iunie, sfânt protector al cuplurilor de îndrăgostiți. Există și un obicei pe care fetele îl mai practică cu o zi înainte de această sărbătoare, acela de a scrie numele băieților pe care îi plac pe bucățele de hârtie, pe care le împăturesc, urmând ca, în 12 iunie, să aleagă un bilețel, iar cel care va fi extras, va fi alesul lor sau persoana cu care se vor căsători.

În Columbia, iubirea este sărbătorită în a treia zi de vineri și cea de-a treia zi de sambătă ale lunii septembrie. Festivitatea poartă numele de Ziua Prietenului Secret, iar în această zi, fiecare locuitor își alege un prieten căruia îi face un cadou secret.

Asia de Est
Japonia, Taiwan și Coreea de Sud au o sărbătoare comună și anume Ziua Albă. După ce în data de 14 februarie se sărbătorește Sfântul Valentin, când femeile fac cadouri bărbaților cu această ocazie, peste exact o lună de la această dată, în 14 martie, se serbează Ziua Albă, dată la care femeile primesc cadouri din partea bărbaților.

În Taiwan se sărbătorește, în plus, și data de 7 iulie, dată la care bărbații fac cadou trandafiri iubitelor lor. Astfel, un singur trandafir roșu declară dragostea, 99 de trandafiri proclamă dragostea veșnică și 108 trandafiri reprezintă o cerere în căsătorie.

În Japonia, de Sfântul Valentin, femeile fac cadou bărbaților ciocolată. Iar bărbații trebuie ca, în schimb, să ofere un cadou de culoare albă, care să coste de trei ori mai mult decât ciocolata primită de ei.

În Coreea există, pe lângă Ziua Albă, și cea de 14 aprilie, numită Ziua Neagră, dedicată celor singuri care se întâlnesc pentru a mânca o varietate de tăiței negri, numiți Jajang.

Franța
În Franța, 14 februarie era "loteria dragostei". Femeile și bărbații singuri trebuiau să strige în fața casei celui care urma sa le devina pereche. Daca erau respinși de potențialul partener, reveneau a doua zi, în același loc și ardeau fotografiile cu cel care nu i-a dorit. Obiceiul a fost interzis de Guvernul de la Paris între timp.

Germania și Italia
În Germania, a devenit deja o obișnuință, ca tanărul să vină la iubita lui, cu un buchet de trandafiri.

În Italia, pe 14 februarie are loc Festivalul Primăverii. Totul se petrece în aer liber, se ascultă muzică și se citesc poezii. În Torino, tinerii obișnuiesc să-și anunțe logodna în această zi.

Oricum ar fi celebrat Valentine’s Day în lumea largă, probabil că originea acestei sărbători se află în tradiția anglo-saxonă, în care se spune că, în ziua Sfântului Valentin, păsările își aleg perechea. De aici și oamenii au făcut trecerea la găsirea unei jumătăti.

COMENTARII

FAMILY

Toți părinții trebuie să știe asta. Cum pregătești un copil timid pentru prima zi de școală

acum 12 ore

Dacă aceasta este ultima vară fără obligații pentru copilul tău, care începe primul an de școală în toamnă, atunci cu siguranță întrega familie are emoții. Prima zi de școală este un pas important pentru cel mic, care se poate simți copleșit de tot ce i se întâmplă: noi colegi, o nouă educatoare, un program fix, teme și multe de învățat și descoperit

FAMILY

Cum trebuie să vizionezi cele mai populare cinci seriale ale verii

acum 13 ore

Sezonul serialelor s-a terminat, iar actorii au intrat în vacanță pâna la toamna, când show-urile tale preferate vor reveni cu noi episoade. Pâna atunci însa, poți descoperi seriale noi cu care sa ajungi la zi pâna în septembrie. În zilele în care ți-e prea cald sa ieși din casă, în weekend-urile lungi în care nu ai mai prins cazare la mare, te poți așeza în fața calculatorului pentru un maraton de aventuri ale personajelor pe care le vei îndragi cu siguranță.

FAMILY

O mamă și-a deschis inima și a destăinuit cele mai valoroase sfaturi în viață! Oricine ar trebui să le știe!

acum 5 zile

Mama este cea care îți poate da cele mai bune sfaturi atunci când vine vorba de viață și de familie. 

FAMILY

Adevăr sau zvon? Elena Băsescu și Bogdan Ionescu vor să divorțeze?

acum 10 zile

Elena Băsescu a reuşit să scape de kilogramele în plus acumulate în timpul celor două sarcini. Eba s-a transformat într-o adevărată bombă sexy, însă se pare că motivul ar fi unul deloc fericit

FAMILY

Lista neagră a nunților albe! Uite pe cine să nu inviți la petrecere, dacă vrei să fie totul bine!

acum 14 zile

În cazul în care te-ai întrebat vreodată cum va arăta nunta ta și pe cine vei invita, atunci poate că ar trebui să afli că există și o listă cu persoane pe care nu ar trebui să le chemi la marele eveniment. 

FAMILY

Trucul acesta îți va schimba complet modul în care calci hainele. Pune folie de aluminiu pe masa de călcat: E miraculos!

acum 17 zile

Dacă vrei să reduci la jumătate timpul de călcat, trebuie să procedezi în felul următor: - ia o bucată de folie de aluminiu (suficient de lungă încât să poate acoperi masă de călcat) - asaz-o pe masă de călcat şi încearcă să o fixezi bine şi cât mai întinsă; - ai grijă să pui folia de aluminiu cu partea lucioasă în sus; - pune peste folia de aluminiu un alt material şi întinde-l la fel de bine, pe toată suprafaţă mesei; - calcă-ţi apoi rufele aşa cum o faci de obicei. Vei rămâne uimită să vezi că nu va mai trebui să calci pe ambele părţi tricoul preferat… Fiind un foarte bun conductor de căldură, acest truc va accelera procesul de călcare şi va netezi orice cută situată pe oricare dintre părţi. Practic căldură va veni simultan din ambele părţi şi astfel timpul de călcare se va reduce destul de mult.

FAMILY

Trucul genial al unei bloggerițe: Înlocuieşte oja roşie cu rujul roşu! Cum obții manichiură perfectă (VIDEO)

acum 19 zile

În cazul în care oja roşie îţi lipseşte din colecţie după ce ai folosit-o prea mult sau ai rămas fără provizii, noi avem un truc care sigur îţi va fi de folos. 

FAMILY

Străzi de aur și pârtii de schi în mall! Arabii din Dubai sfidează imaginația oricui fiindcă au...prea mulți bani!

acum 22 zile

Există numeroase destinații turistice extrem de frumoase, dar orașul Dubai parcă le întrece pe toate.

FAMILY

Ghidul nunții perfecte. Cum să planifici ca la carte ziua cea mare

acum 22 zile

https://www.bancatransilvania.ro/pentru-tine/carduri/

FAMILY

Angajații români încep să fie tratați ca în Occident. Ce se întâmplă în companii

acum 31 zile

Managerii au început să trateze angajații ca în Occident. Angajații români lucrează, în medie, opt ore pe zi, iar companiile îi plătesc pentru tot acest timp petrecut la locul de muncă. Cu toate acestea, productivitatea angajaților este rareori cea dorităde angajatori, iar vina nu aparține, de cele mai multe ori, angajaților, ci companiilor care nu știu să-i motiveze în mod eficient

FAMILY

Magazinele de-abia fac față. Cu ce se confruntă retailerii din România și de ce le este frică

acum 31 zile

Piața de online retail și de ecommerce continuă să evolueze şi a devenit evident, în special în ultimii 10 ani, că magazinele care nu se adaptează noilor tendințe și care nu reușesc să țină pasul cu preferințele clienților și cu regulile din “jungla” comercială dispar în cel mai scurt timp

FAMILY

Șapte avantaje incontestabile ale unei case. De ce românii vor să se mute la curte?

acum 31 zile

Tot mai mulți români vor să se mute la curte, deoarece o casă are câteva avantaje  incontestabile în comparație cu un apartament la bloc.

FAMILY

Îți cauți un partener de cuplu și nu găsești? Atunci iată unde greșești! Ce trebuie să faci ca să reușești!

acum 35 zile

Dacă te confrunți cu adevărate dificultăți atunci când vine vorba de găsit un partener de cuplu, atunci poate că ar trebui să vezi unde anume greșești. S-ar putea ca aceste sfaturi să te ajute să îți găsești fericirea mai repede.

FAMILY

Crezi că te-a înșelat? În doar 30 de secunde acest test îți arată adevărul!

acum 38 zile

Ai bănunieli că partenerul te înșală, dar nu ai dovada? Testul acesta îți arată adevărul în doar 30 de secunde.

FAMILY

Secretele ascunse ale femeilor. Iată ce-și doresc cu adevărat de la bărbați!

acum 38 zile

Ce-şi doresc bărbaţii de la femei? Uşor de răspuns dacă eşti bărbat, greu dacă eşti femeie. Şi bărbaţii pot fi destul de greu de citit, aşa că enumerarea de mai jos s-ar putea să îţi fie de ajutor

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

FILMUL ANULUI! Sângele cioroiului, al albului, al gălbejitului și al lui "Spate asudat" se împreunase, scurgându-se în canal...

Are nițeluș peste 10 minute. Atât! Vorbește despre incidentele rasiale din Los Angeels, 1991 și, deși e scurt, miroase a capodoperă. Elodio, mexicanul, vrea să răzbune moartea fratelui...


Vezi cele mai tari show-uri ale momentului pe

CHEFI
LA CUȚITE

INSULA
IUBIRII

iUMOR

Jocuri

ZooMumba

Construieste-ti propriul tau Zoo Mai stai pe ganduri? Construieste-ti propriul tau Zoo si populeaza-l cu cei mai draguti puisori de animale. Atrage-ti vizitatorii in gradina ta zoologica construind habitate pentru animale si multe alte atractii!

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime! Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de fermieri. Distractie ca la carte pentru fermieri de toate varstele!

Battlestar Galactica

De partea cui eşti? Oameni sau Cyloni? Alegerea este a ta! Lanseaza-te in captivantul univers al binecunoscutului serial SF. Interactioneaza cu personajele preferate, indeplineste misiuni provocatoare si piloteaza un Viper Colonial sau Raider Cylon sau alte nave de comanda nemaivazute pana acum. Dar mai intai, trebuie sa iei o decizie: vrei sa lupti pentru salvarea omenirii sau impotriva ei?

Dark Orbit

Fii un pilot de elita! DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de jucatori din toata lumea.

SeaFight

Stapaneste cele 7 mari! Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, live, importiva jucatorilor din toata lumea.

Pirate Storm

Trăieşte o mega aventura piraterească! Navigaţi acum într-o aventură incredibilă! De la mările tropicale din Caraibe până la apele reci ale Nordului: în Pirate Storm, vă aşteaptă o lume plină de aventuri! Încarcă tunurile: Pirate Storme este un joc online cu piraţi şi de acţiune continuă! Joacă acum gratis!

Skyrama

La Skyrama, gestionezi un aeroport propriu şi vei petrece un timp minunat! Dar Skyrama oferă mult mai mult decât obişnuitele jocuri gratuite: Creează un aeroport propriu şi extinde-l (în funcţie de ideile tale) din ce în ce mai mult. Amplasează terminale pentru pasageri şi platforme de parcare pentru avioanele care aterizează.

DrakenSang

Saga Drakensang-Saga continuă online Umbrele trecutului reapar, răspândind frica şi teroarea: Cel mai de temut dragon din Lumea Altora a revenit! Alătură-te războinicilor sau magicienilor pentru a trăi aventuri epice şi a salva omenirea! Acest joc de rol te poartă într-o captivantă lume de fantezie 3D.

Deepolis

Scufundati-va si descoperiti fascinanta lume a oceanelor! Scufunda-te! Lupta in batalii subacvatice palpitante si explora adancurile oceanelor! Lupta alaturi de fractiunea ta pentru un viitor mai bun si cucereste adancimile marii! Ai calea libera!