Antena Căutare

Alertă fără precedent în toată România. Zeci de mii de copii sunt în mare pericol chiar sub ochii părinților!

Ceasurile inteligente, Smartwatch, concepute pentru a-i ajuta pe părinți să-și supravegheze copiii, sunt problematice în ceea ce privește securitatea și respectul vieții private a minorilor, au avertizat miercuri mai multe asociații americane

Ceasurile inteligente, Smartwatch, concepute pentru a-i ajuta pe părinți să-și supravegheze copiii, sunt problematice în ceea ce privește securitatea și respectul vieții private a minorilor, au avertizat miercuri mai multe asociații americane.

Asociații din domeniul protecției copilului, protejării drepturilor consumatorilor și protecției vieții private au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că au cerut agenției guvernamentale Federal Trade Commission, responsabilă cu reglementarea activităților comerciale, să demareze o anchetă privind riscurile pe care aceste ceasuri le presupun și au cerut companiilor sistarea comercializării lor.

Asociațiile spun că ceasurile, în loc să-i protejeze pe copii, i-ar putea face vulnerabili în fața pirateriei sau a criminalității informatice. ''Venind în sprijinul dorinței părinților de a-și proteja copiii, aceste ceasuri inteligente, în realitate, îi pun în pericol pe cei mici'', a afirmat, într-un comunicat, Josh Golin, de la asociația ''O copilărie fără publicitate''.

''Încă o dată, vedem cum sunt comercializate obiecte inteligente destinate copiilor, fără să ne punem problema cum vor fi protejate bunurile personale ale copiilor. Părinții ar trebui să evite cumpărarea acestor ceasuri, precum și a oricărui alt dispozitiv inteligent pentru copii'', a continuat acesta.

''Persoane necunoscute pot cu ușurință să preia controlul asupra ceasurilor și să le utilizeze pentru localizarea copiilor sau pentru a le intercepta convorbirile'', subliniază grupul de asociații, care dau drept exemplu ceasurile Caref sau SeTracker.

Același grup a pus anul trecut problema riscurilor păpușilor inteligente, ceea ce a determinat FBI-ul să emită un avertisment referitor la aceste produse și a dus la retragerea lor de la comercializare.

În Germania, păpușa inteligentă ''Prietena mea, Cayla'' a fost scoasă de la vânzare în luna februarie. Autoritățile au avertizat că aceste jucării îi pot spiona pe copii.

La începutul lunii octombrie, compania Mattel a renunțat la comercializarea unui megafon inteligent, cu comandă vocală, destinat copiilor, după numeroase critici din partea parlamentarilor și a organizațiilor pentru apărarea vieții private.

Schimbarea Facebook la care nimeni nu se aștepta dă peste cap felul în care folosești rețeaua... Apple pregătește un nou iPhone. Va fi mult mai ieftin! Când urmează să se lanseze...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x