Antena Căutare

Tu ştiai? Iată ce se întâmplă în corpul tău atunci când mănânci carne

Ştim deja cât este de important consumul de carne pentru organism, însă habar nu avem ce se întâmplă în corpul nostru când o mâncăm

Ştim deja cât este de important consumul de carne pentru organism, însă habar nu avem ce se întâmplă în corpul nostru când o mâncăm

O echipă de experţi formată din nemţi şi austriecide la Universitatea din Graz susţine că persoanele care nu includ cărnurile în viaţa lor risca să dezvolte diferite tipuri de cancer, osteoporoza şi boli ale inimii. De asemenea, sunt mai predispuşi la depresie şi anxietate.

Astfel, studiul dărâmă un mit: vegetarienii nu sunt mai sănătoşi decât carnivorii. Vegetarienii sunt de două ori mai alergici faţă de consumatorii de preparate din pui, curcan sau porc (30,6% faţă de 16,7%) şi au şanse crescute de a face cancer (un 4,8% la 1,8%).

Aşadar, ce se întâmplă în corpul tău când mănânci carne? Se pare că cea mai bună legumă a carnivorilor are un efect pozitiv asupra creierului.

În plus, oamenii care consumă carne au o calitate a vieţii mai bună: sunt mai preocupaţi de sănătatea psihică şi fizică, au relaţii sociale mai trainice şi sunt mai performanţi la locul de muncă.

Îţi cade părul? Fiecare gospodină are remediul în gospodărie... Şi-a turnat oţet în ureche, iar ceea ce s-a întâmplat la scurt timp a uimit pe toată lumea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x