Antena Căutare

Cele mai frumoase mănăstiri şi edificii de cult din Iaşi

Vechea capitală a Moldovei, unul dintre cele mai importante centre academice, culturale şi istorice ale ţării, Iașiul te aşteaptă să-i descoperi atracţiile istorice care se îmbină de minune cu dezvoltarea tot mai puternică a turismului.

Locuitorii Iașiului sunt puternic ancoraţi în religie, mai ales datorită prezenţei aici a uneia dintre cele patru subdiviziuni a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: Arhiepiscopia Iaşilor, condusă chiar de mitropolitul Moldovei, Teofan Savu.

Unul dintre centrele religioase ale Moldovei

Cea mai importantă catedrală din oraş este Catedrala mitropolitană, care poartă hramul Sfintei Paraschiva, o clădire monumentală, în stiluri arhitecturale baroc şi renascentist, ctitorită de domnitorul Mihail Studza, între anii 1833 şi 1887.

Vizitează şi catedrala romano-catolică veche, cunoscută sub numele de Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în perioada 1782-1789, asta după ce biserica din lemn în care se rugau ieşenii a fost mistuită de flăcări, motiv pentru care aceasta a fost ridicată din piatră, la consimţământul domnitorului Grigore al III-lea Ghica. Între timp, Catedrala Veche a ajuns neîncăpătoare pentru credincioşi, aşa că a apărut nevoia unei noi catedrale, mai mare, astfel că a apărut Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, în formă circulară, cu o cruce înaltă de 10 metri în vârf.

Mănăstiri deosebite din Iaşi

Judeţul Iaşi este cunoscut pentru numeroasele mănăstiri pe care le adăposteşte, atât în oraş, cât şi în împrejurimi, construite în stiluri arhitecturale deosebite, cu picturi şi fresce speciale.

Vizitează în împrejurimile oraşului Iaşi Mănăstirea Bârnova, amplasată într-o frumoasă zonă cu păduri, din Podişul Central Moldovenesc, Mănăstirea Dobrovăţ, ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare, într-o poiană cu codri seculari sau Mănăstirea Hadâmbu, întemeiată tocmai în anul 1659.

De Geanina Ichim

Curse turistice cu autocarul in Iasi. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

Memento Bus și Uber te iau gratis de acasă!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x