Antena Căutare

Du-te sanatos... in calatorie! Si intoarce-te la fel!

Atunci cand pleci intr-o calatorie mai lunga, trebuie intotdeauna sa fii pregatit pentru neprevazut. Fiecare dintre noi se pregateste cum poate mai bine: haine pentru toate tipurile de vreme, plasturi, o aspirina, un algocalmin. Dar ce ne facem daca plecam intr-un loc mai exotic, unde nu stim exact ce ne asteapta, cum ar fi Africa? Sau daca se intampla sa ne imbolnavim pe drum?

Pentru a avea o calatorie cat mai placuta si lipsita de probleme, majoritatea companiilor de turism pun acum la dispozitia tuturor asigurari medicale.

Iar cel mai indicat este sa apelati cu incredere la acestea. Ele va garanteaza ca, in cazul unei probleme medicale, veti putea fi tratat in tara unde va duceti.

Este bina insa de stiut ca asigurarea medicala nu acopera toate tipurile de probleme care s-ar putea ivi in timpul unei calatorii mai lungi, asa ca ar trebui sa va interesati din timp, inainte de a pleca, de ce fel de asigurare medicala veti beneficia.

Asigurarea medicala nu este singurul lucru care va garanteaza un sejur lipsit de griji. Cel mai bine ar fi ca, inainte sa plecati, sa va duceti la doctor cam cu o luna si jumatate inainte pentru ca, in functie de tara in care veti pleca, s-ar putea sa trebuiasca sa faceti unele vaccinuri de imunizare carora le trebuie ceva timp sa-si faca efectul.

De asemenea, intrebati medicul ce fel de medicamente ar fi indicat sa luati cu dumneavoastra, mai ales daca suferiti de diverse afectiuni. Si nu ezitati sa cereti sfaturi cat mai amnuntite de la medici.

De exemplu, daca aveti probleme cu inima, s-ar putea sa trebuiasca sa luati zboruri mai scurte sau cu mai multe opriri, pentru a evita sa stati in sezut o perioada prea mare de timp. Ori, pentru cineva care viziteaza Africa, s-ar putea sa fie nevoie de medicamente impotriva malariei.


MEDICAMENTE PENTRU IMUNITATE
Consultati-va medicul de familie pentru a afla ce fel de vaccin ar trebui sa faceti, in functie de calatoria dumneavoastra. De asemenea, intrebati ce medicamente ar fi mai indicate pentru situatia dumneavoastra.

Vaccinul pentru Hepatita A este recomandat tuturor persoanelor care calatoresc in tari subdezvoltate sau in curs de dezvoltare. Aceasta boala este una dintre cele mai des intalnite afectiuni cu care se intorc turistii.

Asigurati-va ca membrii familiei dumneavoastra, in special copiii, au toate vaccinurile la zi, pentru ca astfel pot fi protejati de diverse boli precum poliomelita, pojar sau rubeola, boli care inca sunt o problema in tarile subdezvoltate.

Daca doctorul v-a spus ca ar fi indicat sa faceti un vaccin impotriva complicatiilor de pneumonie sau gripa, din cauza varstei sau conditiei dumneavostra fizice, acestea trebuie facute inainte de a pleca.

Daca planuiti sa mergeti in America de Sud sau in Africa, ar trebui sa va faceti vaccinul impotriva febrei galbene, care este inca activa in aceste zone.

S-ar putea sa mai aveti nevoie si de alte vaccinuri, depinzand toate de destinatia dumneavoastra, de perioada pentru care intentionati sa fiti plecat sau de ce veti face acolo.


PRECAUTII INAINTE SI IN TIMPUL CALATORIEI
Inainte de a pleca oriunde, e bine sa va interesati ce fel de conditii sunt acolo, pentru a sti cum sa va pregatiti.

E bine sa stiti ce fel de clima este, daca apa este potabila, daca sunt tantari sau alte insecte care transporta boli, daca aerul este foarte poluat, daca veti fi la o altitudine mare care v-ar putea ingreuna respiratia sau care v-ar face rau, daca este sigur sa intotati in piscine, lacuri sau mari, daca ati putea sa faceti boli de piele din cauza soarelui sau v-ati putea extenua din cauza caldurii.

Unele masuri de precautie ar putea preveni cateva boli. De exmplu, unele tari subdezvoltate sau in curs de dezvoltare nu au apa de la robinet foarte sigura.

De aceea, cand va aflati in astfel de tari, beti doar lichide care se fac cu apa fiarta, precum ceai sau cafea, sau bauturi carbogazficate imbuteliate.

Nu folositi gheata daca nu stiti ce fel de apa a fost folosita la facerea ei. Si nu folositi apa de la robinet pentru a va spala pe dinti.

Nu mancati legume si fructe crude, decat daca le-ati spalat si curatat dumneavostra. Evitati mancarea de la vanzatorii ambulanti sau carnea si fructele de mare crude sau gatite in sange.

In zonele infectate de malarie, utilizati spray-uri anti-insecte pe pielea expusa si in camera unde dormiti.

Cand vremea este cu temperaturi prea ridicate, stati in casa pe perioada cea mai calda a zilei si utilizati crema de soare cand iesiti, pentru a nu capata boli de piele. De asemenea, purtati o palarie, pentru a evita durerile de cap.

Pentru cei cu astm si alte probleme respiratorii, orasele foarte poluate pot fi o problema. De aceea, incercati sa nu stati foarte mult pe afara si sa nu va plimbati in perioada din zi cea mai aglomerata.

Caa mai des intalnita afectiune printre calatori este diareea sau voma. De obicei, acestea trec in decurs de o zi, dar daca simptomele tin mai mult de trei zile, consultati doctorul.

Si nu uitati, nu numai bolile va pot afecta calatoria, ci si accidentele. Asa ca aveti grija sa purtati incaltaminte potrivita pentru zona in care va aflati si sa conduceti prudent.

Daca aveti un sofer, precum in excursiile cu autocarul sau daca luati un taxi, nu va fie teama sa ii spuneti sa incetineasca daca merge prea repede.

Citeste jurnalul.ro

Jurnal de Sicilia 2: Pizza, la mama ei acasa... Jurnal de Sicilia 3: Peste si fructe de mare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x