Antena Căutare

Litoralul românesc își așteaptă turiștii mai devreme. Cum arată acum plajele din Mamaia și Constanța

Plajele litoralului românesc vor fi curăţate, amenajate şi predate utilizatorilor până la jumătatea lunii aprilie, înainte de începerea sezonului estival, a anunţat, joi, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), precizând că lucrările au fost realizate în proporţie de 70 la sută.

Plajele litoralului românesc vor fi curăţate, amenajate şi predate utilizatorilor până la jumătatea lunii aprilie, înainte de începerea sezonului estival, a anunţat, joi, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), precizând că lucrările au fost realizate în proporţie de 70 la sută.

"Conform planificărilor preliminare, se estimează că, până la data de 13 aprilie 2017, va fi finalizată predarea tuturor sectoarelor/subsectoarelor de plajă care fac obiectul unor contracte de închiriere”, transmite Administraţia Naţională Apele Române.

Reprezentanţii ANAR susţin că până în prezent au fost predate 89 de subsectoare de plajă din totalul de 309 subsectoare închiriate.

Lucrările de pregătire a plajelor, desfăşurate de Sistemul de Gospodărire a Apelor cu utilaje şi personal din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, se defăşoară simultan pe tronsoanele Năvodari - Mamaia - Constanţa, finalizat în proporţie de 60 la sută, Agigea - Eforie - Costineşti - Tuzla, finalizat în proporţie de 70 la sută şi 23 August - Mangalia - 2 Mai - Vama Veche, finalizat în proporţie de 80 la sută. mai arată ANAR.

Lucrările de pregătire a plajelor constau, potrivit Administraţiei Naţionale Apele Române, în curăţarea manuală şi cu utilaje speciale, prin colectarea deşeurilor şi a altor obiecte, curăţarea nisipului depus în dreptul gardurilor de protecţie şi din zona aleilor, reabilitarea suprafeţelor de plajă erodate de nisip, demontarea gardurilor de stuf, nivelarea plajelor, curăţarea acestora de scoici, acolo unde s-au depus.

Activităţile de pregătire a plajelor au început în 20 februarie.

Sursa: news.ro

Costa Brava – sălbatica regiune spaniolă de văzut în acest an... Te pregăteşti să pleci în vacanţă? Atunci trebuie să ştii ce NU ai voie să faci în fiecare ţară. Lucruri pe care trebuie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x