Antena Căutare

Paralia, cea mai bună alegere pentru vacanţele alături de cei mici

Mică, cochetă şi cu un farmec aproape ireal, Paralia întruneşte orice cerinţă în materie de destinaţie perfectă pentru vacanţe de neuitat alături de juniorii familiei.

Pentru că este o destinaţie liniştită la malul mării, cu plaje late şi străduţe pline de taverne, restauranţte şi locuri speciale pentru copii, Paralia este aleasă în fiecare an de mii de familii dornice de sejururi de poveste.

Odată ce ai poposit în Grecia vei rămâne plăcut surprins de încântătorul ţinut Pieria care abundă în obiective turistice valoroase, dar şi în minuni ale naturii care aşteaptă în tihnă pentru a fi explorate de către pasionaţii de călătorii. Dacă alegi o vacanţă în Paralia Katerini, iar cei mici te însoţesc neîncetat în orice aventură îţi recomandăm câteva trasee pe care le vor aprecia şi cei mai mofturoşi membri ai familiei.

Muntele Olimp, drumeţii în lăcaşul zeilor

După ce vă relaxaţi pe plajele lungi ale staţiunii Paralia este musai să porniţi într-o expediţie de neuitat pe cărările nebătute ale muntelui Olimp, aflat la aproximativ 20 de kilometri de Katerini. Priveliştile sunt divine, iar liniştea domină peste serpentinele care par că te conduc până în măruntaiele pâmântului. O astfel de excursie constă în jur de 30 de euro de persoană.

Paleos Panteleimonas, satul-muzeu

Cu o vechime de peste 500 de ani, cătunul de pastori Paleos Panteleimonas a fost abandonat şi reinventat, iar astăzi reprezintă una dintre cele mai frumoase şi tradiţionale aşezări greceşti transformat într-o destinaţie turistică de neratat. Din păcate numai 17 persoane trăiesc permanent aici, păstrând vechi case din piatră şi aşezări uitate de vreme. Cătunul se află la aproximativ 40 de km distanţă de Katerini, iar preţul unei călătorii aici nu depăşeste 20 de euro.

Dion, oraşul lui Zeus

Juniorii familiei vor învăţa o mulţime de lucruri cu privire la cel mai vechi oraş al Greciei aflat la poalele Muntelui Olimp la aproximativ 17 km de Katerini. Vechea aşezare ce datează din secolul V Î.Hr este încă plină de temple şi lăcaşuri sfinte dedicate marelui Zeus, dar şi lui Isis si lui Demeter. O excursie în oraşul străvechi nu depăşeşte 15 euro.

Sejur Paralia

Hotel Korali 3* – de la 99 Euro + 329 Lei, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu autocarul, insotitor de grup si asistenta turistica in statiune. Detalii pe www.europatravel.ro , call center 021-9407.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x