Antena Căutare

România, elogiată în "The Washington Post": „Preotul ne salută cu bucurie, îndemnându-ne să luăm parte la slujbă! Pământul e acoperit de rouă!”

Suntem din nou în presa internaţională. De această dată, judeţul Vâlcea ne aduce în presigioasa publicaţie „The Washington Post". Jurnaliştii americani s-au declarat impresionaţi de frumuseţea şi autenticitatea locurilor, dar şi de ospitalitatea cu care au fost primiţi în judeţ.

Suntem din nou în presa internaţională. De această dată, judeţul Vâlcea ne aduce în presigioasa publicaţie „The Washington Post". Jurnaliştii americani s-au declarat impresionaţi de frumuseţea şi autenticitatea locurilor, dar şi de ospitalitatea cu care au fost primiţi în judeţ.

Traseul lor a început în Parcul Naţional Cozia. Au vizitat apoi mănăstirile de pe Valea Oltului, s-au bucurat de drumeţii pe cărările de munte, unde au văzut animale sălbatice şi au privit de la înălţime, citez, „valea strălucitoare a Oltului".

„Într-o dimineaţă frumoasă, însorită, ne îndreptăm, pe un drum stâncos, spre pădurile dense ale Parcului Naţional Cozia. După 20 de minute, trecem de ultima curbă a drumului. Înaintea noastră se află o vale ascunsă. O biserică mică se înalţă deasupra dealurilor abrupte şi împădurite, iar solul este încă acoperit de rouă. Sărim din vehiculul nostru şi coborâm pe drumul spiralat către biserică. Pe măsură ce ne apropiem de capelă, admirând cheresteaua delicată şi geometria perfectă a turnului său central hexagonal, un preot bătrân din biserică, îmbrăcat în veşminte negre şi având o barbă albă, ieşea în curtea pustie. Ne salută cu bucurie, îndemnându-ne să luăm parte la slujba care urma să înceapă“, scriu americanii.

Jurnaliştii „The Washington Post" au vizitat şi Curtea de Argeş, Transfăgărăşanul și Cetatea Poenari, din judeţul Argeş, amintind de Vlad Ţepeş.

Călătorie pentru suflet în India. Sejur de Paște pe tărâmuri colorate... Ultimele oferte de turism la mare şi la munte pentru Paşte! Prețurile pentru o minivacanță la munte sau la mare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x