Ruine venețiene, plaje argintate și stațiuni pitorești, în Corfu

 

Corfu se numără în topul destinațiilor de vacanță grecești grație numeroaselor atracții istorice și naturale pe care le găzduiește. Situată pe coasta de vest a Greciei, foarte aproape de Albania, Corfu se mândrește cu peste 200 km de coastă, deși cine se aventurează în interiorul său va găsi cel puțin la fel de multe atracții ca și la țărm.

Munte și mare laolaltă

Mare parte din insula Corfu este montană. La 906 m deasupra nivelului mării se găsește cel mai înalt vârf al său, Muntele Pantokrator, vizibil din cele mai multe locuri de pe insulă. Una dintre cele mai frumoase priveliști de care te vei bucura este aceea din vârful muntelui, care îți oferă vizibilitate asupra întregii insule și a mării cristaline. În timpul verii, muntele atrage o mulțime de excursioniști și iubitori de natură, dornici să exploreze acest reper natural magnific.

Cât despre spectaculoasele plaje ale insulei Corfu, caracterizate printr-un nisip auriu sau argintiu, și o vegetație luxuriantă care le înconjoară, una dintre cele mai populare este Agios Gordios, care poartă numele bisericii situate chiar în centrul plajei. Frumos încadrată de coline montane acoperite de pădurile de măslini, lămai și smochini, Agios Gordios te așteaptă cu o mulțime de facilități care îți vor face experiența la plajă să fie complet confortabilă.

Paleokastritsa – stațiunea cea mai verde din Corfu

Cele mai frumoase peisaje de pe insulă le vei descoperi pe coasta de nord-vest, în Paleokastritsa, un promontoriu stâncos în vârful căruia se află ruinele unui castel, Angelokastro. Stațiunea în sine este o împrejmuire împădurită, în jurul căreia se găsesc o varietate de plaje și golfuri diferite, fiecare dintre ele oferind o seamă de atracții și facilități, cum ar fi școala de scufundări din Ampelaki sau excursii în golf cu barca cu podea de sticlă, ce pornește din micul port Alipa.   

Cocoțată în vârf de munte, pe o stâncă deasupra plajelor, se află Mănăstirea Paleokastritsa, care se mândrește cu o curte impresionantă, plină de flori, și o mică biserică ortodoxă, frumos decorată. O altă atracție în vârf de munte este și vechiul palat Angelokastro, care în secolul XI se afla la granița dintre Imperiul Bizantin și Occident, fiind una dintre cele mai importante fortificații strategice de pe insulă. Vei mai găsi aici rămășițe ale zidurilor castelului, dar motivul real de a urca până în vârful dealului este de a te bucura de priveliștea excelentă asupra mării.

 

De Geanina Ichim

Oferte Speciale Corfu

Hotel Blue Lagoon Roda – tarife de la 279 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro  sau la telefon 021.270.00.99.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe