Antena Căutare

Vânzări record pentru vacanțele în Dubai

Din ce în ce mai mulți români sunt tentați să-și petreacă vacanța de iarnă în Dubai. Christian Tour, cel mai mare turoperator din România, anunță o creștere a destinației cu 25% față de anul trecut, așteptându-se ca până la finalul sezonului să ducă peste 4000 de turiști în acest loc.

Ce îi atrage pe români la Dubai? Serviciile all-inclusive similare cu cele din Antalya, temperaturile de aproximativ 24 de grade în lunile decembrie – februarie, combinația de sejur relaxant la plajă cu un city-break captivant într-un oraș cosmopolit, plus faptul că se ajunge ușor, cu zboruri directe care durează aproximativ 4 ore.

Cererea pentru Dubai a început să crească în 2013 și a fost într-o ascensiune continuă până în prezent. Atent la nevoile pieței, Christian Tour a decis să opereze zboruri directe și din Cluj, nu doar din București, oferind clienților săi hoteluri în oraș sau pe plajă, sau chiar în celelalte emirate (Abu Dhabi, Ras al Khaimah, Sharjah și Fujairah).

Dubai s-a extins foarte mult pe nișa resorturilor all-inclusive, atât de apreciate de români, astfel că mulți conaționali îl aseamănă cu o Antalya de iarnă. Într-o anumită măsură chiar așa este, întrucât unii proprietari de lanțuri hoteliere renumite în Turcia au început să construiască resorturi pe țărmurile de pe coastele Emiratelor.

„Distanța de doar 4 ore și jumătate de zbor față de România, plajele cu nisip fin și faptul că este o destinație sigură, transformă Dubaiul într-unul din locurile de vacanță ideale pentru familiile cu copii, spune Marius Pandel, CEO Christian Tour. Foarte căutat la Christian Tour și în agențiile partenere este și Senior Voyage Dubai, programul destinat persoanelor de peste 55 de ani, astfel că pachetele pentru această destinație sunt sold-out pe multe dintre plecările din vârf de sezon”.

Statisticile arată că turiștii români care călătoresc în Dubai preferă hotelurile aflate în oraș, în apropiere de mall-uri și de stațiile de metrou. Cei mai mulți cheltuiesc în jur de 700-750 de euro/sejur și aleg minim 1-2 excursii opționale. Dintre acestea, cele mai căutate sunt turul orașului, vizita la Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, safari în deșert, cu cină și spectacol tradițional într-o oază din deșert, un prânz sau o cină la Burj al Arab, singurul hotel de 7 stele din lume, plimbarea cu bărcuțele tradiționale „dhow”. Tarifele pentru excursii variază între 65 și 175 euro de persoană. Seniorii fac cele mai multe excursii la destinație și doresc să viziteze cât mai multe obiective.

Oferte Dubai

Dubai City Hotel - de la 414 euro/pers, hotel 3*, cu mic dejun.

Revelion Dubai - de la 743 euro/pers., hotel 4*, mic dejun + cina festivă.

Oferte EAU Beach Hotels (Abu Dhabi, Ras al Khaimah, Sharjah, Fujairah)

Hotel 4* - de la 469 euro/pers, hotel 4*.

Revelion Ras al Khaimah - de la 543 euro/pers, hotel 4*, mic dejun + cina festivă.

*Toate pachetele includ transport cu avionul, cursă directă, asistență turistică în lb. română, transfer aeroport-hotel-aeroport.

***

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agențiilor de turism din România. Cu o istorie de 19 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 30 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.

Erorile Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) aduc mari prejudicii turismului românesc! Christian Tour cere despăgub...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x