Antena Căutare

Wow! Iată cele mai potrivite locuri pentru aplicarea parfumului la care sigur nu vă aşteptaţi!

Printre cele mai comune ritualuri ale noastre se numără datul cu parfum, o activitate ce a fost îndelung dezbătută în privinţa celor mai potrivite locuri pentru aplicarea parfumului iar după cum bine ştim, s-a stabilit că încheietura mâinii şi gâtul sunt cele mai bune zone pentru ca parfumul să reziste o perioadă cât mai lungă.

Explicaţia este simplă, la încheietură şi la gât există multe vene apropiate de piele şi pulsul ajută la emanarea parfumului . Dar există şi alte zone ale corpului la fel de potrivit, cum ar fi buricul. Experţii susţin că buricul este unul dintre locurile cele mai potrivite pentru aplicarea parfumului, pentru că în această zonă căldura corporală este ridicată şi permite mirosului să emane.

Alte zone potrivite pentru aplicarea parfumului sunt cele din spatele genunchiului şi cele din faţa cotului, care generează foarte multă căldură de-a lungul zilei, relatează “Gândul”.

Cauți o locuință nouă? Alege din cele peste 1.400 de proiecte din 7 orașe ale țării...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x