Antena Căutare

Răzvan și Dani o caută pe Mădălina! Scrisoarea unui tânăr îndrăgostit pentru o iubire pierdută: "Mi-a oferit Dumnezeu un înger pe pământ". Hai să-l ajutăm pe George să o recucerească

Dani Oţil şi Răzvan Simion, simpaticii prezentatori de la "Neatza cu Răzvan şi Dani, au intrat în rolul lui "Cupidon", hotărâţi să împace două suflete, la cererea unui amorez.

Dani Oţil şi Răzvan Simion, simpaticii prezentatori de la "Neatza cu Răzvan şi Dani, au intrat în rolul lui "Cupidon", hotărâţi să împace două suflete, la cererea unui amorez.

Şi, dacă aveţi impresia că este vreo glumă, vă spunem că vă înşelaţi teribil. Dani a primit o cerere specială din partea unui îndrăgostit care s-a despărțit de iubita lui, de Paşte, şi a plecat în Anglia.

Cu sufletul îndoit şi cu regrete, tânărul a pus la punct o scrisoare pe care "mesagerul dragostei", Dani, are menirea de a o citi, în direct. Dar ce te faci când fata nu şi nu. Deşi băieţii au insistat să o contacteze telefonic, nimic.

Aşadar, acum, după Sărbătorile Pascale, haideţi să facem un gest frumos. Dacă îi cunoaşteţi pe cei doi sau pur şi simplu v-a mişcat scrisoarea lui George, dă mai departe aceste rânduri, scrise din suflet.

Cel mai faimos tip de magie și secretul său simplu: Cum se taie femeia în două? Pe post de cobai, din nou, Flavia... PREMIERĂ! Dr. Alban, legenda anilor '90, show de zile mari în platoul de la Neatza. Hit-ul "It's my life" a tr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x