Antena Căutare

Atenție, șoferi! Cursul de prim ajutor devine obligatoriu pentru obținerea permisului de conducere?

Un nou proiect de lege a fost depus de Parlamentul României. Astfel, persoanele care urmează cursurile școlilor auto vor gi obligate să promoveze și un curs de prim ajutor pentru a putea ajunge la examenul pentru permisul auto.

Un nou proiect de lege a fost depus de Parlamentul României. Astfel, persoanele care urmează cursurile școlilor auto vor gi obligate să promoveze și un curs de prim ajutor pentru a putea ajunge la examenul pentru permisul auto.

Urmează ca acest proiect de lege să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

Proiectul de lege depus în Parlament prevede că, în vederea obținerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua și promova, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, un curs de prim ajutor în trafic. Conform prevederilor din proiect, modalităţile de organizare şi desfăşurare a cursului de prim ajutor în trafic, lista centrelor autorizate pentru instruirea şi testarea teoretică şi practică şi baremul de promovare se stabilesc şi se actualizează prin ordin comun al ministrului Sănăţii şi al ministrului Afacerilor Interne.

Cinci dintre cele mai importante argumente care apar în proiectul legislativ sunt:

  • câteva secunde fac diferenţa dintre viaţă şi moarte (lipsa oxigării are efecte fatale în 4 minute, inima încetează să bată la 4 minute după oprirea respiraţiei, afectarea permanentă a creierului survine în 4-6 minute);
  • intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire;
  • pentru a fi cu adevărat eficiente, măsurile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla înmulţirii;
  • efectuate incorect pot duce la sechele grave;
  • peste 50% din decese au loc în primele minute de după accident;

Găsește mașina potrivită pentru tine pe CarZZ.ro, ai peste 70.000 de oferte din care poți alege.

Mai bine de 350.000 de mașini la mâna a doua au fost înmatriculate anul acesta... Mazda o să lanseze primul motor pe benzină care va utiliza principiul de aprindere prin compresie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x