JOI, 18 FEBRUARIE 2016

Te-ai întrebat vreodată? De ce unele maşini au numerele de înmatriculare cu distanţă mare între litere

De multe ori am observat în trafic plăcuţe de înmatriculare atipice: fie cu literele stanţate la o distanţă mai mare decât cea obişnuită (litere “despărţite”), fie având caractere ce folosesc alt font decât cel standard, fie având alte forme decât cele obişnuite

Este vorba despre numere preferenţiale sau personalizate?

În primul rând trebuie făcută distincţia între numerele de înmatriculare personalizate şi cele preferenţiale, acestea din urmă referindu-se strict la alegerea numerelor şi literelor ce compun numărul de înmatriculare, ele putând fi obţinute de la Direcţia de Înmatriculări contra unei taxe suplimentare, în cadrul procedurii standard de înmatriculare auto.

Potrivit HG 1391 din 2006 privind circulaţia pe drumurile publice, secţiunea 2, articolul 23, “La înmatriculare, fiecărui autovehicul şi fiecărei remorci li se atribuie câte un număr de înmatriculare compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine, format din cifre arabe, şi o combinaţie de trei litere cu caractere latine majuscule”.

Pe de altă parte, noul Cod Rutier (Legea 203 din 2012), prevede la articolul 112 faptul că Poliţia Rutieră va reţine certificatul şi plăcuţele de înmatriculare în cazul în care “plăcuţele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate”.

Standardul la care se face referire este cel redactat de către Asociaţia de Standardizare din România (ASRO), privind “Plăci de înmatriculare cu fond reflectorizant pentru autovehicule şi remorci” având indicativul SR 13078. Acest standard prevede atât dimensiunile fiecărei litere / cifre din plăcută de înmatriculare cât şi dimensiunile tuturor spaţiilor dintre literele / cifrele ce formează numărul de înmatriculare.

Practic, atât plăcuţele personalizate cu numărul distanţat cât şi cele ce folosesc alte fonturi decât cel standard sunt ilegale iar folosirea lor poate conduce la reţinerea certificatului şi a plăcutelor de înmatriculare, de către Poliţia Rutieră. Nu este mai puţin adevărat faptul că multe din plăcuţele de înmatriculare personalizate având numerele distanţate au fost emise chiar de către Direcţiile de Înmatriculări, drept urmare ilegalitatea folosirii acestor plăcute cu numere distanţate, emise chiar de către DRPCIV, este discutabilă.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI!

COMENTARII

AUTO

Puțini știu CE ÎNSEAMNĂ CU ADEVĂRAT acest semn! Dacă se aprinde asta la bord E GRAV! Oprește mașina chiar în locul în care te afli

acum 4 zile

Ti s-a aprins un martor in bordul masinii si nu stii ce inseamna si ce trebuie sa faci? In primul rand, tine cont de...

AUTO

ROmânii s-au frecat la ochi atunci când au văzut asta. A apărut primul Logan decapotabil!

acum 7 zile

Cine ar fi crezut ca vom vedea si Dacia Logan decapotabila? Iata ca acest "vis imposibil" a fost indeplinit de catre un service auto din Bucuresti care a reusit sa prezinte primul Logan decapotabil facut vreodata

AUTO

Anunţ pentru şoferii din România! Vor fi introduse noi separatoare din beton pe drumurile naționale

acum 9 zile

O veste bună vine de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru şoferi! CNADNR a anunțat că începând cu luna iunie 2016 vor demara lucrările de montare a parapetelor rigide prefabricate din beton pe DN 1

AUTO

N-ai mai lua sala dacă ai da acum examenul auto! Chestionarul care face furori pe internet! Tu ştii răspunsul?

acum 14 zile

Mulţi dintre conducătorii auto nu ar mai lua sala dacă ar trebui să mai dea încă o dată examenul teoretic, iar faptul că aceştia nu cunosc toate regulile de circulaţie se observă şi în trafic

AUTO

Mașina ideală este gata. A fost realizat autoturismul care poate merge peste 4.000 de kilometri cu trei litri de benzină

acum 24 zile

Cum ar fi să conduci din București până în Paris și înapoi cu un singur rezervor de benzină? Un vis. Dar acest vis ar putea deveni realitate

AUTO

Toţi şoferii din România trebuie să afle! Se schimbă toate taloanele auto

acum 28 zile

O nouă schimbare se anunţă pentru şoferi! Autorităţile au anunţat că, de la 1 iulie, toate autovehiculele vor primi cărţi de identitate de tip nou

AUTO

În atenţia şoferilor vitezomani! Pe această şosea din Europa NU ai LIMITĂ maximă DE VITEZĂ! Există, însă, o condiţie: nu poţi intra dacă maşina ta nu goneşte cu peste 110 km/h

acum 29 zile

Acesta pare să fie Raiul vitezomanilor! Şoseaua cu pricina se află în Germania. Pe Autobahn, a fost introdusă, în unele locuri, limite de viteză de 130 km/h, însă sunt porţiuni unde nu există nici acum interdicţii, în special în zonele rurale. Este totuşi o menţiune, pe porţiunile cu şase benzi: nu se poate intra dacă maşina nu atinge cel puţin 110 km/h

AUTO

Anunț surpriză al statului român! Suma imensă pe care o primești dacă vrei să fii ”eco”

acum 34 zile

Statul român le va acorda un sprijin masiv, prin intermediul unui eco-bonus, celor care își casează vechiul automobil, pentru a-și cumpăra o mașină electrică

AUTO

ARO 2016: cum arată mașina românească de teren în viziunea unui artist

acum 34 zile

Industria auto din România nu a însemnat întotdeauna numai Dacia. ARO era considerat ”jeepul românesc” și s-a produs la o uzină din Câmpulung-Muscel

AUTO

Va fi jale pe străzi. Românii care vorbesc la telefon în timp ce conduc vor fi depistați mai ușor de poliție!

acum 34 zile

Folosirea telefonului mobil la volan este o practică foarte periculoasă. Legislația interzice clar vorbitul la telefon fără un set handsfree, iar trimiterea de SMS-uri încalcă până și regulile de bun simț, însă asta nu îi oprește pe unii șoferi

AUTO

Ai maşină cu motor DIESEL? Trebuie să afli decizia Comisiei Europene în legătură cu normale de poluare

acum 36 zile

Comisia Europeană va relaxa normele de poluare, în special în ceea ce privește cerințele ridicate în fața motoarelor diesel, în pofida unei petiții lansată de 20 de orașe europene și semnată de 125.000 de cetățeni ai UE

AUTO

Atenţie, şoferi! După Volkswagen, încă doi GIGANŢI auto au admis că au manipulat datele privind emisiile. Tu ai maşinile astea?

acum 37 zile

Producătorii auto a două mari branduri auto au recunoscut că au manipulat datele privind emisiile prin modificarea presiunii din anvelope.

AUTO

Atenție șoferi! Încă o societate de asigurări este în pericol de faliment. Ce se întâmplă cu polițele deja emise

acum 38 zile

După Astra Asigurări, Euroins și Carpatica, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan la o altă societate importantă.

AUTO

ATENȚIE! Șoferii din București vor fi supravegheați de mai mulți polițiști pe motociclete

acum 45 zile

Din 4 aprilie, șoferii din București sunt supravegheați de polițiști pe motociclete. De asemenea, anul acesta pe străzile Capitalei vor fi și mai mulți paramedici SMURD pe motociclete.

AUTO

O nouă lovitură pentru şoferi! Valoarea punctului de amendă se va majora de la 1 mai

acum 48 zile

De la începutul lunii mai, valoarea punctului-amendă se va majora, deoarece valoarea respectivă este calculată în funcţie de salariul minim, mai exact 10% din acesta, şi va ajunde la 125 lei, de la 105 lei cât este în prezent

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

FILMUL ANULUI! Sângele cioroiului, al albului, al gălbejitului și al lui "Spate asudat" se împreunase, scurgându-se în canal...

Are nițeluș peste 10 minute. Atât! Vorbește despre incidentele rasiale din Los Angeels, 1991 și, deși e scurt, miroase a capodoperă. Elodio, mexicanul, vrea să răzbune moartea fratelui...

Lajumate.ro cel mai proaspat site Antena TV Group

Au trecut mai bine de 3 ani si jumatate de cind Antena TV Group a decis sa creeze departamentul Digital. S-au creionat atunci doua directii: una editoriala si cealalta de dezvoltare. Cu ajutorul...

Aplicatia X Factor Romania, cea mai downloadata in AppStore!

X Factor a debutat pe 17 septembrie si a marcat o premiera in istoria showului!

Observator.tv



Vezi cele mai tari show-uri ale momentului pe

INSULA
IUBIRII

NEXT
STAR

TCDU

Jocuri

ZooMumba

Construieste-ti propriul tau Zoo Mai stai pe ganduri? Construieste-ti propriul tau Zoo si populeaza-l cu cei mai draguti puisori de animale. Atrage-ti vizitatorii in gradina ta zoologica construind habitate pentru animale si multe alte atractii!

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime! Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de fermieri. Distractie ca la carte pentru fermieri de toate varstele!

Battlestar Galactica

De partea cui eşti? Oameni sau Cyloni? Alegerea este a ta! Lanseaza-te in captivantul univers al binecunoscutului serial SF. Interactioneaza cu personajele preferate, indeplineste misiuni provocatoare si piloteaza un Viper Colonial sau Raider Cylon sau alte nave de comanda nemaivazute pana acum. Dar mai intai, trebuie sa iei o decizie: vrei sa lupti pentru salvarea omenirii sau impotriva ei?

Dark Orbit

Fii un pilot de elita! DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de jucatori din toata lumea.

SeaFight

Stapaneste cele 7 mari! Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, live, importiva jucatorilor din toata lumea.

Pirate Storm

Trăieşte o mega aventura piraterească! Navigaţi acum într-o aventură incredibilă! De la mările tropicale din Caraibe până la apele reci ale Nordului: în Pirate Storm, vă aşteaptă o lume plină de aventuri! Încarcă tunurile: Pirate Storme este un joc online cu piraţi şi de acţiune continuă! Joacă acum gratis!

Skyrama

La Skyrama, gestionezi un aeroport propriu şi vei petrece un timp minunat! Dar Skyrama oferă mult mai mult decât obişnuitele jocuri gratuite: Creează un aeroport propriu şi extinde-l (în funcţie de ideile tale) din ce în ce mai mult. Amplasează terminale pentru pasageri şi platforme de parcare pentru avioanele care aterizează.

DrakenSang

Saga Drakensang-Saga continuă online Umbrele trecutului reapar, răspândind frica şi teroarea: Cel mai de temut dragon din Lumea Altora a revenit! Alătură-te războinicilor sau magicienilor pentru a trăi aventuri epice şi a salva omenirea! Acest joc de rol te poartă într-o captivantă lume de fantezie 3D.

Deepolis

Scufundati-va si descoperiti fascinanta lume a oceanelor! Scufunda-te! Lupta in batalii subacvatice palpitante si explora adancurile oceanelor! Lupta alaturi de fractiunea ta pentru un viitor mai bun si cucereste adancimile marii! Ai calea libera!