Antena Căutare

Generaţia Pierdută, episodul 6: Katie, un copil vândut și un destin salvat

Copii la export pe bandă rulantă. Aşa arătau adopţiile la scurt timp după revoluţie. Actele contau mai puţin. Parafa se punea fără un control strict, fără informaţii clare. Anchetele sociale erau, adesea, incomplete sau inexacte.

Copii la export pe bandă rulantă. Aşa arătau adopţiile la scurt timp după revoluţie. Actele contau mai puţin. Parafa se punea fără un control strict, fără informaţii clare. Anchetele sociale erau, adesea, incomplete sau inexacte.

Povestea lui Katie a început în vara lui 1991, în Bucureşti. Ar fi fost, poate, o poveste scurtă sau tragică, dacă n-ar fi continuat în Statele Unite ale Americii. Katie şi-a dorit întotdeauna să afle cine e şi de unde vine. Un basm i-a ţinut de cald noapte de noapte. Până în luna noiembrie a anului trecut, când o realitate aspră a tăiat fantezia în două. Cei care au crescut-o i-au pus adevărul în braţe, scris negru pe alb, în actele de adopţie.

Un început sărac şi trist! Şase copii împărţeau acelaşi pat.

În 1991, Katie era copil din flori şi purta numele de Iuliana. Era a şasea născută într-o familie săracă. Toţi împărţeau un singur pat. Decorul auster care îi defineşte primele săptămâni din viaţă nu e singurul lucru care şochează.

Asigurarea că fata a fost vândută vine din partea avocatului care a grăbit, atunci, adopţia. Acum mai bine de 20 de ani, omul din imagini era asistent juridic. În fiecare lună, trimitea la export copii ca Iuliana.

Tot el era responsabil şi pentru ancheta socială. Ca şi celelalte hârtii oficiale, şi investigaţia care o privea pe Iuliana era făcută pe fugă, după dictare, într-un birou al primăriei. Din neglijenţă, nici adresele, uneori, nici numele din ancheta socială nu erau reale.

Fraţii din România trăiesc în sărăcie şi sub influenţa drogurilor.

Fraţii lui Katie şi-ar fi pierdut definitiv urma dacă unul dintre ei n-ar fi făcut greşeli. Greşeli pentru care plăteşte acum în închisoare. Victor are 30 de ani. De aproape opt e închis la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru trafic de droguri.

Pe Daniela au ajuns-o tot drogurile, aceleaşi care l-au transformat şi pe Victor într-un sclav. Jean, fratele cel mai mare, e capul familiei. A reuşit să-şi strângă aproape toate rudele sub un acoperiş, care nu e al lui. Ci al socrilor. Nimeni din casă nu ştie, însă, cine e fata care îi caută.

Adopţia s-a întâmplat ca un fulger!


Adevărul a stat în întuneric 23 de ani. Iar mama naturală nu-şi imagina că va da vreodată socoteală. Adopţia s-a întâmplat ca un fulger. Cel puţin aşa spune mama, care-şi aminteşte vag cum a dispărut copila din viaţa ei. O mătuşă ar fi ştiut cel mai bine cum a fost cu adopţia. Mătuşa Leana a luat adevărul cu ea în mormânt, acum câţiva ani.

Totuşi, nu vina, ci sărăcia a măcinat-o zi de zi în ultimii 20 de ani pe mama lui Katie. Cum nu le-a purtat de grijă nici copiilor pe care i-a păstrat, a rămas pe drumuri. Uitată de copii, mama naturală speră ca salvarea ei să vină din Statele Unite.

O mamă care şi-a dat patru copii la export, fără remuşcări, în urmă cu două decenii. Vremuri grele erau şi când Katie a venit pe lume. Jannet, mama adoptivă, a ajuns la Bucureşti la sfârşitul lui septembrie, în 1991, odată cu minerii.

După o lună în Capitală, Jannet a reuşit să iasă din ţară nu doar cu Iuliana, ci şi cu Mariana, un alt copil uitat de părinţi, aflat la mila sistemului. Mariana n-a reuşit să treacă niciodată peste abandon.

Katie îşi va cunoaşte fraţii!

Katie, în schimb, a sperat să afle finalul poveştii cu care a adormit în fiecare seară. Tatăl ei a decedat în 1994. Familia s-a dezbinat în doar câteva luni după aceea. Mama nu a mai dat pe acasă o vreme.

Copiii au încercat să-şi facă singuri un viitor, dar nu le-a ieşit. Acum mai muncesc cu ziua şi încearcă să se pună pe picioare. Jean aduce cei mai mulţi bani în casă. Lucrează ca ghid pentru turişti.

Fraţii care n-au ştiut că Iuliana există sunt gata s-o primească acasă. La scurt timp după încheierea filmărilor, Jean a fost arestat pentru proxenetism. Iuliana şi-a cumpărat deja bilet şi va ajunge la Bucureşti în septembrie.

Citește mai multe pe observator.tv!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x