5 lucruri neașteptate care i-au făcut milionari pe cei mai de succes antreprenori. Ce poți învăța de la ei

 

Cei mai de succes antreprenori din lume au în comun câteva lucruri, care le-au asigurat succesul în afaceri și de la care nu se abat în nicio situație.

 

Orice manager știe că, dacă vrea ca businessul său să prospere, trebuie să aibă fler în identificarea și atragerea unor angajați valoroși, să aibă spirit de lider și oamenii să-l urmeze în mod firesc și să vină mereu cu idei de pus în practică pentru a-și dezvolta afacerea.

 

În același timp, managerii trebuie să fie calculați, inteligenți, să colaboreze ușor cu cei din jur, să aibă încredere în ei și în businessul pe care îl conduc și să fie creativi în găsirea soluțiilor la problemele care se ivesc pe neașteptate, scrie Entrepreneur.com. Toate aceste calități le dau puterea de care au nevoie pentru a depăși orice obstacol din calea lor și pentru a se folosi de strategii istețe pentru a-și atinge obiectivele pe termen lung. Iată ce poți învăța de la cei mai de succes antreprenori, pentru a-ți catapulta afacerea spre succes:

 

Să știi pentru ce și pentru cine lucrezi

 

Simon Sinek, CEO-ul companiei Sinek Group, crede că acele companii care își fac rapid un nume și o reputație impecabilă au în spate, de obicei, un lider remarcabil, care își pune des întrebarea „De ce?”. De ce ai intrat în afaceri? De ce ar trebui să le pese oamenilor de produsul tău? Brandurile cu notorietate au scopuri și obiective clar definite, mai ales în legătură cu clienții lor.

 

Companiile trebuie să înțeleagă că oamenii pot trăi și fără produsul tău, dar nu o fac pentru că îți susțin cauza sau se identifică de multe ori cu mesajul pe care îl transmiți. Pentru a pune pe picioare un business, antreprenorii trebuie să știe clar ce fac, de ce fac și pentru cine fac, astfel încât mesajul lor să fie țintit perfect spre cei care au șanse să devină clienți fideli.

 

De exemplu, compania Arabesque, cel mai mare distribuitor de materiale de construcții din România, are un portofoliu de peste 10.000 de clienți, din mai multe domenii de activitate, pe care i-a atras grație reputației sale și a imaginii bune pe care și-a creat-o în timp pe piață. Companiile care reușesc să își mulțumească pe deplin clienții beneficiază astfel și de una dintre cele mai puternice instrumente de marketing: recomandările celor satisfăcuți de serviciile primite.

 

Să păstrezi angajații buni și te eliberezi de cei mai puțin competenți

 

În 1973, Barbara Corcoran a pus bazele companiei The Corcoran Group, cu un împrumut de 1.000 de dolari de la iubitul ei. În 2001, femeia de afaceri a reușit să vândă compania pentru 66 milioane de dolari. Stilul ei de leadership s-a bazat foarte mult pe creșterea fericirii și a productivității angajaților. Pentru a le asigura acestora un mediu de lucru plăcut, Barbara Corcoran concedia în mod regulat angajații care aveau un impact negativ asupra companiei sale și a muncii celor din jur.

 

În fiecare an, antreprenoarea făcea „curățenie”, adică evalua performanțele angajaților săi, iar cei mai puțini competenți, cam 25%, părăseau compania. Astfel, ea a reușit să păstreze moralul ridicat al angajaților valoroși, să îi fidelizeze și să îi facă să muncească având certitudinea că sunt într-un mediu de lucru corect, care răsplătește meritele și îi sancționează pe cei care dau randament scăzut.

 

Să fii transparent și onest în comunicarea internă și externă

 

Pe măsură ce tot mai multe companii au început să se deschidă în ceea ce privește procesele lor interne și metodele pe care le pun în aplicare, consumatorii au devenit mai avizi după transparență și mai curioși. Transparența nu te obligă să dai mai departe secretele care îți țin compania în față, însă înseamnă să fii onest în legătură cu felul în care îți conduci afacerea și cu politicile pe care le aplici. Orice cumpărător al unui produs sau serviciu își dorește, în primul rând, să simtă că poate avea încredere în brand, iar transparența ajută la crearea și consolidarea acestei încrederi.

 

Să-ți încurajezi angajații să fie creativi

 

Companiile profitabile și sustenabile se mențin mereu la înălțime, pentru că vin cu produse și servicii originale, inovează și se dezvoltă atât de rapid încât firmele care le copiază nu reușesc să țină pasul. Însă creativitatea nu poate fi exprimată la comandă, iar oamenii au nevoie de un context care să le permită să își dezvolte imaginația. De aceea, multe corporații au o structură flexibilă și resurse care să le permită angajaților să își dezvolte neîngrădit creativitatea.

 

Să promovezi lucrul în echipe mici

 

Potrivit Small Business Chronicle, grupurile mici de lucru sunt mai avantajoase pentru că le permit oamenilor să își pună în valoare competențele și să se completeze mai bine unii pe alții. Când ai mai multe perspective asupra unei probleme sau a unei sarcini de lucru înseamnă că ai șanse mai mari să ai idei noi și strategii de succes cu care să le poți rezolva mai rapid și mai eficient. Un mare atu este când ai în companie team leaderi cu viziune, care să identifice angajații care lucrează bine împreună și să organizeze echipele astfel încât să obțină maximum de productivitate.

 

Liderii care țin cont de aceste sfaturi și le aplică pe businessurile lor reușesc să pună pe picioare afaceri trainice și de succes, care să reziste pe piață în fața competitorilor și să se bucure de o reputație bună în rândul clienților pe care îi atrag.

 

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: Brian A Jackson

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe