Antena Căutare

ANAF rambursează, luna aceasta, TVA în valoare de peste 934 de milioane de lei

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna iulie, TVA în valoare de 934,28 milioane de lei, se arată într-un comunicat, remis luni, AGERPRES.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna iulie, TVA în valoare de 934,28 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, în cadrul sumei sunt incluse toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 25 mai 2017, cu excepția deconturilor aferente operațiunilor de import, care au fost soluționate până la data selecției.

"Astfel, deconturile cu compensare și restituire se ridică la 815,17 milioane de lei, din care 33,98 milioane de lei se compensează și 781,19 milioane de lei se restituie. De asemenea, deconturile cu compensare integrală au un cuantum total de 77,33 milioane de lei", conform ANAF.

În ceea ce privește compensarea totală sau parțială se soluționează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 781,19 milioane lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe: Tranșa I — 274,2 milioane de lei și Tranșa II — 506,99 milioane de lei, mai spune Agenția.

Femeile din România ar putea primi între 630 și 1.000 de lei de la stat. Și tu vei beneficia de acești bani?... Îți deschizi o firmă? Primele 6 lucruri pe care trebuie să le pui la punct...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x