Antena Căutare

Din martie anul 2018, românii vor plăti o nouă taxă! Registrul Român de domenii a luat decizii radcale!

Registrul Român de domenii .Ro (RoTLD) va introduce din martie anul viitor un tarif de înregistrare şi mentenanţă anuală pentru numele de domenii „.ro”, a declarat pentru Profit.ro fostul director al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică Decebal Popescu, care a semnat actul de introducere a taxei din partea ICI.

Taxa anuală va fi în cuantum de 6 euro, fără TVA, pentru fiecare domeniu. Intenţia iniţială, anunţată la sfârşitul anului trecut, era ca taxa să fie introdusă din iulie anul acesta.

Conform Profit.ro, oficialii Registrului au anunţat atunci că, pentru numele de domenii „.ro” înregistrate înainte de 1 iulie 2012, deţinătorii dreptului de utilizare vor avea obligaţia de a achita tariful de mentenanţă anual în intervalul 1 iulie 2017 - 1 octombrie 2017 (termen modificat acum ca dată de începere la 1 martie 2018-n.r.), iar pentru domeniile „.ro” înregistrate în intervalul 1 iulie 2012 – 1 iulie 2017, tariful de mentenanţă anual urma să fie fi achitat în momentul în care dreptul de utilizare a numelui de domeniu „.ro” este egal cu 5 ani de la data înregistrării.

Fostul director ICI precizează acum că a fost păstrat principiul perioadei de graţie de 5 ani, ca parte a deciziei de introducere a taxei din martie 2018.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x