Rata de neocupare a clădirilor de birouri din București este de 14%. Care sunt cerințele firmelor când închiriază spații

 

Bucureștiul este orașul cu cea mai mare dezvoltare din România, aici sunt cei mai mulți angajați, Capitala fiind urmată de orașe precum Clujul și Iașiul. Se explică astfel și numărul tot mai mare de clădiri de birouri în construcție sau terminate și rămase goale din aceste orașe. Constructorii se grăbesc să ridice spații pentru birouri fără să aibă siguranța că ele își vor găsi chiriași, iar acest lucru are consecințe negative asupra locuitorilor din aceste orașe.

Pe piața construcțiilor destinate spațiilor office avem de-a face cu o exagerare bazată pe speculă sau relocări. Noile proiecte ar trebui gândite după ce există deja un contract de preînchiriere, așa cum este cazul extinderilor programate în parcurile de birouri Novo Park și West Gate. Aceste parcuri aparțin Genesis Development, una dintre companiile care se ghidează după principiile unei dezvoltări sigure, bazate pe cifre și contracte palpabile, fără extinderi atunci când nu există o cerere sigură.

În București, rata de neocupare a clădirilor de birouri se situa anul trecut la 14%, un procent care se traduce în 300.000 de metri pătrați neutilizați. Motivele pentru care multe dintre aceste clădiri au rămas goale este fie accesul dificil la ele, fie faptul că sunt pur și simplu depășite din punct de vedere tehnic. Estimările par să fie însă îmbucurătoare pentru aceste spații, deoarece România devine tot mai atractivă pentru investitorii străini. Înainte ca dezvoltatorii imobiliari din zona office să înceapă construcțiile bazându-se pe estimări, circa 80% din spațiu ar trebui preînchiriat, așa încât orașul să nu fie sufocat de edificii goale.

Ce clădiri de birouri se ocupă cel mai repede

În vreme ce multe clădiri de birou rămân goale luni întregi, în altele, gradul de ocupare este de 100%. În 2016, cererile companiile s-au schimbat, fapt ce le impune și dezvoltatorilor imobiliari din zona office să se ridice la nivelul cererilor lor.

Cele mai căutate clădiri de birouri sunt cele la care se face ușor accesul la mijloacele de transport în comun. În cazul Bucureștiului, companiile preferă un sediu cât mai aproape de o stație de metrou. În acest fel, angajații și potențialii clienți pot ajunge mai ușor la sediul companiei. Pentru salariați este important să poată ajunge cu ușurință la locul de muncă, așa încât și firmele caută sedii în funcție de acest criteriu.

Firmele mari preferă în general parcurile de birouri, care oferă mai multe facilități precum locuri de parcare, săli de sport, restaurante sau cafenele. O clădire de birouri în centrul orașului, dar care nu le oferă chiriașilor aceste facilități este de obicei ocolită, mai ales dacă luăm în considerare faptul că în centrul orașelor mari există întotdeauna o problemă cu locurile de parcare. Un alt avantaj al parcurilor de birouri este legat de faptul că oferă posibilitatea de extindere, așa încât să nu fie nevoie de relocare în cazul în care crește numărul angajaților.

Un factor luat în considerare de companii este și cel legat de energie. Acestea preferă în general clădiri verzi, care le ajută să facă economii substanțiale la energie. Există și o certificare în acest sens, BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method).

Pentru tine, ca angajat, care sunt factorii cei mai importanți la sediul companiei pentru care lucrezi?

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti