Antena Căutare

Alertă în Bali! Vulcanul Agung a erupt pentru a doua oară! Panica i-a cuprins pe turiști și pe localnici (VIDEO)

Vulcanul Agung de pe insula turistică Bali aflată în centrul Indoneziei a erupt pentru a doua oară, sâmbătă, expulzând în aer o coloană înaltă de cenușă, după ce vulcanologii coborâseră nivelul de alertă!

Vulcanul Agung de pe insula turistică Bali aflată în centrul Indoneziei a erupt pentru a doua oară, sâmbătă, expulzând în aer o coloană înaltă de cenușă, după ce vulcanologii coborâseră nivelul de alertă!

Erupția a avut loc la ora locală 17:30 (11:30 GMT), iar materiile vulcanice au fost aruncate la 1.500 de metri în aer, o înălțime mai mare față de cea înregistrată în timpul celei mai recente activități a vulcanului Agung, care a avut loc la 21 noiembrie 21, a precizat purtătorul de cuvânt al agenției, Sutopo Purwo Nugroho. În timpul primei erupții, jetul de cenușă vulcanică a ajuns până la o înălțime de 700 de metri.

Cu toate acestea, vulcanologii au declarat că nu s-a înregistrat o creștere a activității seismice după ce gradul de alertă pentru erupții vulcanice a fost coborât cu o treaptă, a precizat Sutopo.

''Aeroportul Internațional Ngurah Rai funcționează în mod normal, iar sectorul turistic rămâne sigur'', a mai spus acesta pentru Xinhua.

Sutopo a declarat că în urma erupției de sâmbătă nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate, potrivit Agerpres.

Peste 200.000 de turiști străini vizitează lunar insula, conform Biroului național de statistică.

Muntele Agung se află în districtul Karangasem, la aproximativ 70 de kilometri centrul turistic Kuta.

Alerta a fost ridicată la cel mai înalt nivel la 22 septembrie, când 130.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele și să meargă în adăposturi temporare de teama unei erupții iminente.

Vulcanul Agung este unul dintre cei 129 de vulcani activi din Indonezia, un vast arhipelag însumând 17.500 de insule.

Cu o înălțime de 3.031 metri, vulcanul a erupt ultima dată pentru o perioadă de aproape un an în 1963 și 1964, provocând moartea a aproape 1.600 de persoane.

Bilanțul atacului asupra unei moschei în Egipt a ajuns la 305 morți, printre care 27 de copii!... Trei români au decedat în accidentul din Ungaria, iar cinci au fost răniți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x