Antena Căutare

Amendă de peste 1000 de lei pentru folosirea telefonul mobil la volan. Un ministru s-a autodenunțat, după ce a fotografiat o oaie

Un ministru al poliției din Australia a fost amendat cu 325 de dolari australieni (250 dolari americani - 1055 lei) pentru că a folosit telefonul mobil în timp ce se afla la volan, pentru a face o fotografie unei oi, informează marți agenția DPA.

Un ministru al poliției din Australia a fost amendat cu 325 de dolari australieni (250 dolari americani - 1055 lei) pentru că a folosit telefonul mobil în timp ce se afla la volan, pentru a face o fotografie unei oi, informează marți agenția DPA.

Troy Grant, ministrul poliției din statul New South Wales, a declarat că nu și-a dat seama că încalcă legea. El s-a autodenunțat la poliție după ce a fost alertat de mass-media.

Oficialul era oprit pe un drum pe care se efectuau lucrări când a fotografiat oaia care era transportată în spatele unei furgonete, iar mai târziu a postat-o pe Twitter.

"Aceasta servește drept memento general. Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar dacă ești ministru al poliției", a declarat Grant marți.

"Staționarea cu motorul oprit pe un drum pe care se fac lucrări nu este o scuză pentru a utiliza un telefon mobil''. Conform legii statului australian menționat, conducătorii auto pot folosi telefonul numai dintr-un suport fix, fără contact.

"Ca ministru al poliției, muncesc din greu pentru a promova siguranța rutieră și lucrez cu poliția pentru a promova un comportament mai bun la volan", a spus Grant.

Furtul de hârtie igienică din toaletele publice din China, combătut cu dispozitive de recunoaștere facială. De acum, sul... Stephen Hawking va călători în spațiu. VISUL astrofizicianului va deveni realitate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x