Atac armat la un liceu din Florida. Cel puţin 20 de persoane au fost rănite. O echipă SWAT a fost trimisă la faţa locului

 

Importante forţe de securitate din comitatul Broward, în Florida, au intervenit, miercuri, în urma semnalării unui incident armat, aflat în curs la un liceu din localitatea Parkland, a anunţat biroul şerifului, relatează Reuters. În urma atacului armat, ar fi fost rănite cel puţin 20 de persoane.

UPDATE 24:00 - Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, un tânăr a murit

Cel puţin un mort și peste 20 de elevi au fost răniţi în urma incidentului armat de la liceul din Parkland, Florida, presa locală anunţând că un elev este suspectat ca fiind autorul atacului.

La Liceul Marjory Stoneman Douglas s-a instituit un ”cod roşu”, iar accesul a fost interzis, a declarat o purtătoare de cuvânt a biroului şerifului.

 

 

___________________________

Potrivit postului local de televiziune FOX-10, cinci persoane au fost văzute în timp ce primeau îngrijiri de la paramedici, în timp ce alţi elevi părăseau încolonaţi şcoala.

Parkland se află la aproximativ 24 de kilometri de Fort Lauderdale.

Pe de altă parte, biroul şerifului a anunţat că ”există informaţii despre mai multe victime”, a avertizat că atacatorul era în continuare în libertate şi a îndemnat populaţia să evite zona, relatează BBC.

În imagini filmate din elicopter apar poliţişti înarmaţi în incinta liceului.

Departamentul Poliţiei din Coral Springs a postat pe Twitter instrucţiuni adresate profesorilor şi studenţilor să ”rămână baricadaţi înăuntru până ajunge poliţia” la ei.

În filmări live de la faţa locului, apare un mic număr de elevi în curs de evacuare.

FBI a anunţat că se află la faţa locului şi asistă forţele locale.

Potrivit televiziunilor americane, numeroşi părinţi ai elevilor s-au adunat în jurul perimetrului instituit de forţele de ordine.

”Preşedintele a fost informat despre atacul armat la liceul din Florida”, a anunţat un adjunct de purtător de cuvânt de Casa Albă, Lindsay Walters.

”Monitorizăm situaţia. Ne gândim şi ne rugăm pentru cei afectaţi”.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe