Antena Căutare

Atentat ÎNFIORĂTOR petrecut în urmă cu puțină vreme. Mai mulți morți și copii RĂNIȚI! Autoritățile sunt în alertă de gradul zero!

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar trei copii răniţi, prin împuşcare, într-un atac armat la o şcoală elementară, în nordul Californiei, au anunţat autorităţile, precizând că atacatorul a fost ucis prin împuşcare.

Atacuri armate, inclusiv în instituţii de învăţământ, îndoliază Statele Unite, o ţară în care aproximativ 90 de persoane mor împuşcate zilnic şi unde dezbaterea pe tema regelementării armelor de foc nu încetează parctic vreodată.

Potrivit adjunctului şerifului comitatului Tehama, Phil Johnston, focuri de armă au izbucnit marţi, către ora 8.00 (18.00, ora României), într-o casă şi au continuat până la şcoala elementară Rancho Tehama, înainte ca atacatorul să fie împuşcat de poliţie.

Atacul armat s-a soldat cu cel puţin patru morţi şi aproximativ 12 răniţi, a precizat el.

”Ştiu că am evacuat pe cale aeriană un anumit număr de şcolari. Ştiu că şcoala a fost securizată, că copiii care se aflau în clasă au fost plasaţi la loc sigur”, a declarat Johnston pentru KCRA, un post local din San Francisco.

Trei arme au fost găsite la locul crimei, care a mobilizat 100 de membri din cadrul forţelor de ordine, a subliniat el, şi anume o puşcă semiautomată şi două arme de mână.

Tot potrivit KCRA, Brian Flint, un locuitor din zonă, a dat asigurări că colocatarul său a fost împuşcat de atacator, prezentat drept un fost deţinut.

Atacatorul era un vecin ”nebun”, care-i ameninţa, a declarat Flint. El ”trăgea multe gloanţe în ultima perioadă”, a adăugat acesta.

Casey Burnett, un mator al atacului armat, citat de jurnalistul local Jim Schultz, a declarat că l-a văzut pe atacator ”conducând şi trăgând la întâmplare din maşină”.

Această nouă dramă are loc la mai puţin de zece zile după ce un bărbat a comis cel mai sângeros atac armat din istoria Texasului, omorând 28 de oameni într-o biserică baptistă la Sutherland Springs.

Prima păpuşă Barbie musulmană cu jihab: "Fetiţele din toată lumea se pot juca cu Barbie Romania"... Se legalizează cel de-al ”treilea sex"! În loc de feminin și masculin, pe certificatele de naștere ar putea să apar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x