Antena Căutare

Capitala Regatului Unit, în stare de şoc după cele două atentate teroriste

Capitala Regatului Unit este încă în stare de şoc după atentatele din această noapte. Nu doar cei aflaţi în zonele lovite de atacuri au fost afectaţi de valul de teroare. Sute de poliţişti britanici au luat la rînd barurile şi restaurantele din centrul Londrei şi i-au culcat pe clienţi la pământ, încercînd să securizeze zona.

După mai bine de trei ore de la atacuri, în vecinătatea Podului Londrei au fost auzite trei deflagraţii puternice. Poliţia a confirmat că a fost vorba de explozii controlate, fără a da mai multe amănunte. Atacul are loc la mai puţin de două săptămâni după atentatul de la Manchester, soldat cu 22 de morţi şi peste 100 de răniţi, şi cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare din Marea Britanie.

Potrivit poliţiei metropolitane, şase oameni au fost ucişi în două incidente corelate şi alte 48 de persoane au fost rănite. Primul atac a avut loc pe Podul Londrei, unde o dubă a intrat cu viteză într-un grup de pietoni. Din dubă au coborît trei bărbaţi, care au luat-o la fugă. Cîteva minute mai tăîrziu, aceiaşi atacatori au înjunghiat mai mulţi oameni într-un restaurant din zonă. Poliţia a deschis focul iar cei trei terorişti au fost împuşcaţi mortal. Teroarea nu s-a oprit însă aici. Autorităţile au detonat în cursul nopţii mai multe pachete suspecte, părăsite pe străzile din Londra.

Poliția londoneză i-a împușcat mortal pe cei trei atacatori din zona Pieţei Borough: „ Alergau şi tăiau pe toată lumea. ... Vedetele se roagă pentru Londra. De la Ariana Grande până la Simon Cowell, toată lumea bună a Hollywoodului își arată sp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x