Antena Căutare

Celula de criză a fost activată! Un accident nuclear petrecut lângă România a fost ținut în secret! De ce nu a fost anunțată populația

Un nor radioactiv, în Europa, arată că un accident a avut loc, în ultimele săptămâni, într-o instalaţie nucleară în Rusia sau Kazahstan, în ultima săptămână a lui septembrie, apreciază Institutul francez de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN).

Un nor radioactiv, în Europa, arată că un accident a avut loc, în ultimele săptămâni, într-o instalaţie nucleară în Rusia sau Kazahstan, în ultima săptămână a lui septembrie, apreciază Institutul francez de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN).

Institutul a exclus joi ipoteza unui accident într-un reactor nuclear, apreciind că ar putea să fie vorba despre o instalaţie de tratare a combustibilului nuclear sau de un centru medical nuclear.

Poluarea radioactivă nu a avut impact asupra sănătăţii oamenilor sau asupra mediului în Europa, a subliniat Institutul.

IRSN, aripa tehnică a Autorităţii de Siguranţă Nucleară (ASN), a precizat într-un comunicat că nu poate să indice locul exact al emisiilor de materii radoactive, dar că, potrivit modelizării condiţiilor meteorologice, zona cea mai plauzibilă se află undeva în sudul Uralilor, între lanţul muntos şi Volga.

Această zonă arată că poate fi vorba de Rusia sau Kazahstan, a declarat reprezentantul Institutului.

”Autorităţile ruse au declarat că nu cunosc vreun accident pe teritoriul rus”, a declarat pentru Reuters directorul IRSN Jean-Marc Peres, adăugând că Institutul nu a contactat încă autorităţile kazahe.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că nu poate să comenteze imediat, iar autorităţile kazahe sau Ambasada kazahă de la Moscova nu au putut fo contactate, precizează Reuters.

Peres a declarat că, în ultimele săptămâni, IRSN şi alte institute de siguranţă nucleară din Europa au măsurat niveluri ridicate de ruteniu-106, un nuclid radioactiv rezultat în urma scindării atomilor într-un reactor nuclear şi care nu se găseşte în stare naturală.

IRSN apreciază că a fost emisă în atmosferă o cantitate importantă de ruteniu-106 - între 100 şi 300 de terabequereli - şi că, dacă un accident de această gravitate ar fi avut loc în Franţa, el ar fi antrenat evacuarea sau adăpostirea populaţiei pe o rază de câţiva kilometri în jurul locului accidentului.

Ruteniul 106 probabil că a ajuns în atomsferă dintr-o instalaţie de tratare a combustibilului nuclear sau centru medical nuclear, a apreciat Peres. Din cauza duratei sale de viaţă scurte, ruteniul-106 este folosit în medicina nuceară.

IRSN a exclus atât ipoteza unui accident într-un reactor nuclear, care ar fi condus la o contaminare şi cu alte radionuclee, cât şi ipoteza prăbuşirii unui satelit alimentat cu ruteniu, în contextul în care oo investigaţie AIEA a conchis că niciun satelit cu ruteniu nu a căzut pe Pământ în această perioadă.

Măsurători ale unor staţii europene au relevat niveluri ridicate de ruteniu-106 în atmosferă în majoritatea ţărilor europene, la începutul lui octombrie, urmate de o scădere continuă începând din 6 octombrie.

IRSN a apreciat că aceste concentraţii de ruteniu-106 în atmosferă înregistrate în Europa nu au consecinţe asupra sănătăţii oamenilor sau asupra mediului, potrivit news.ro.

Institutul apreciază totodată că un eventual import, în Franţa, de mărfuri alimentare, mai ales ciuperci contaminate cu ruteniu-106 din apropierea locului accidentului, este extrem de scăzută.

Orașe dispărute în urma marilor cutremure: în 1940, din 371 clădiri din Panciu au rămas în picioare doar cinci!!!... Panică în toată Europa! Un nor radioactiv traversează continentul: Experții susțin că ar fi vorba de un accident nuclear...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x