Antena Căutare

Cutremur devastator! Peste 210 de morţi şi 1.700 de răniţi. Bilanțul este în creștere

Cel puţin 210 oameni au fost ucişi în urma cutremurului cu magnitudinea 7,3 grade care s-a produs la graniţa dintre Iran şi Irak, iar alte peste 1.700 de persoane au fost rănite, în timp ce echipele de salvare continuă să caute victimele sub dărâmături, potrivit autorităţilor din cele două ţări.

Cel puţin 210 oameni au fost ucişi în urma cutremurului cu magnitudinea 7,3 grade care s-a produs la graniţa dintre Iran şi Irak, iar alte peste 1.700 de persoane au fost rănite, în timp ce echipele de salvare continuă să caute victimele sub dărâmături, potrivit autorităţilor din cele două ţări.

Un nou bilaţ arată că în Iran şi-au pierdut viaţa cel puţin 207 de persoane, a declarat pentru televiziunea de stat Behnam Saeedi, un purtător de cuvânt al Organizaţiei Naţionale de Management al Dezastrelor. El a precizat că alţi peste 1.700 au fost răniţi.

Autorităţile se aşteaptă ca bilanţul să crească, continuând operaţiunile de căutare a victimelor sub dărâmături. Seismul a fost resimţit în mai multe zone din Iran, dar provincia cea mai afectată este Kermanshah, care a anunţat trei zile de doliu.

Peste 97 de victime au fost în oraşul Sarpol-e Zahab din Kermanshah, la aproximativ 15 kilometri de graniţa cu Irakul. Spitalul principal al oraşului a fost grav avariat şi se luptă să trateze sute de persoane rănite, a anunţat televiziunea de stat.

Cutremurul, cu magnitudinea 7,3, a avut epicentrul la 32 de kilometri de oraşul irakian Halabja, la o adâncime de 33.9 kilometri.Seismul a produs panică pe străzile capitalei irakiene Bagdad, oamenii ieşind pe străzi. La moscheile din Bagdad şi din alte localităţi irakiene s-au spus rugăciuni la difuzoare.

Doliu! A murit Dick Gordon, unul dintre astronauții care au zburat pe lună. Americanul a fost găsit fără viață în locuin... Cel mai gras bebeluș din lume! Are 10 luni și cântărește 26 de kilograme. Explicația medicilor e ȘOCANTĂ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x