Antena Căutare

În locul în care s-a născut Iisus, ura domnește! Copiii, în linia întâi, în războiul adulților: "Sunt luaţi în timpul raidurilor de noapte și se trezesc cu patul înconjurat de soldaţii israelieni"

Copii de 6 ani care aruncă pietre în soldaţi şi care riscă pentru asta să stea în închisoare mai bine de un deceniu. E o realitate a zilelor noastre, din Palestina.

Copii de 6 ani care aruncă pietre în soldaţi şi care riscă pentru asta să stea în închisoare mai bine de un deceniu. E o realitate a zilelor noastre, din Palestina. O ţară care pentru jumătate de planetă nu există, deşi 3 milioane de oameni se declară palestinieni şi îşi cer pământurile pe care trăiesc. Una în care furia şi revolta cresc în inimi de copii.

Acum 50 de ani, Israelul a ocupat Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, cu argumentul că Dumnezeu le-a dat evreilor aceste teritorii. Iar palestinienii nu vor să renunţe la ceea ce încearcă să demonstreze că le aparţine de secole. De o parte e o armată bine dotată şi instruită, de cealaltă, în linia întâi, copii înarmaţi cu pietre.

O echipă Observator a surprins un protest care s-a încheiat cu o confruntare violentă între soldaţii israelieni şi localnicii din Bethleeem. În locul în care s-a născut Iisus, dragostea şi pacea greu se strecoară printre valurile de ură

Un puşti simpatic din mulțime atrage atenţia tuturor, dar n-ai putea să-l întrebi dacă iubeşte mai mult pe mama sau pe tata şi ce vrea să se facă când va fi mare. Locul naşterii i-a dat deja bilet la loteria care va decide dacă va ajunge medic, constructor sau se va radicaliza în Vestul Europei şi într-o zi, într-o sală de concerte, va lua vieţi nevinovate ca plată pentru chinurile lui.

Pentru o piatră aruncată un copil poate să stea cel puţin 5 ani în închisoare. Pedeapsa creşte proporţional cu vârsta lui şi duritatea unui judecător militar, până la mai bine de un deceniu.

E o imagine greu de înţeles în lumea civilizată: copii în mijlocul protestelor, cu steaguri de martiri în mână, copii faţă în faţă cu soldaţii şi copii duşi după gratii.

ATENTAT ÎN MANCHESTER. Imagini emoţionante: 20 de mii de oameni intonează ultima melodie a concertului din Manchester, î... Britanicii au arestat pe cel de-al cincilea suspect în atentatul de la Manchester Arena...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x