Antena Căutare

MAE a emis o nouă atenționare de călătorie: Cod galben de vânt puternic pentru 16 regiuni din Bulgaria!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie local a emis, pentru duminică, un cod galben de atenționare pentru vânt puternic.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie local a emis, pentru duminică, un cod galben de atenționare pentru vânt puternic.

Potrivit unui comunicat remis, duminică, vântul va înregistra valori medii de 14-17m/s, cu viteza la rafale de până la 24 m/s, în 16 regiuni din cele 28 ale teritoriului Bulgariei: Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Târnovo, Ruse, Razgrad, Tărgoviște, Silistra, Șumen, Dobrici, Varna, Sliven, Stara Zagora, Plovdiv și Pazardjik.

Cetățenilor români care vor efectua deplasări în perioada imediat următoare către Bulgaria li se recomandă să urmărească cu atenție situația din zonele respective. Este necesar ca șoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnele organelor de control aflate la fața locului, se spune în comunicat.

Informații despre starea vremii se pot obține de pe site-ul www.weather.bg, informații despre starea actuală a drumurilor — de pe aplicația gratuită LIMA (n.a.—doar în limba bulgară), de pe site-ul agenției "Infrastructura Rutieră" — www.api.bg și non-stop de la numărul de telefon 070013020.

Potrivit MAE, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii call center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro/, www.mae.ro și reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță"cu informații și sfaturi de călătorie.

Mai mulţi români sunt blocaţi pe aeroportul Luton din Londra, din cauza ninsorilor!... Lovitură pentru elevi! Guvernul interzice telefoanele mobile în toate şcolile şi liceele începând cu anul şcolar 2018...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x