Romanul "Geder Haya", scos din programa școlară israeliană dintr-un motv incredibil!

Romanul unei iubiri dintre o israeliană și un palestinian a ajuns bestseller în Israel, după ce a fost scos din programa școlară a liceelor.  

"Geder Haya" (Gardul) nu numai că a intrat într-o săptămână pe lista celor mai vândute cărți, dar ocupă primul loc în clasamentul realizat în suplimentul literar al cotidianului Haaretz.

Romanul de 344 de pagini scris de Dorit Rabinyan, publicat în 2014, a fost scos în 31 decembrie de Ministerul Educației de pe lista cărților care trebuie studiate în vederea examenului final în secțiile umaniste ale liceelor. Motivul invocat de oficialul care a luat această decizie a fost riscul ca lucrarea să fie percepută ca o încurajare a relațiilor intime între israelieni și palestinieni, în contextul în care "asimilarea" și pierderea identității evreiești sunt sperietori pentru evreii practicanți.

Romanul, parțial autobiografic, prezintă povestea lui Liat, traducătoare israeliană, și a lui Hilmi, artist palestinian, care se îndrăgostesc la New York și se despart, ea pentru a se întoarce la Tel Aviv, iar el, la Ramallah, în Cisiordania ocupată.

Eliminarea romanului de pe lista cărților de studiat la liceu a indignat o parte a mediului cultural. De ce să nu fie eliminată studierea Bibliei, în care apar relații sexuale între evrei și neevrei?, a întrebat cu ironie Amos Oz, unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii israeliene. Când s-a aflat de interdicție, stocurile de carte — cu un succes modest până atunci — s-au epuizat în librării, iar "Geder Haya" a fost cartea cel mai bine vândută în două mari lanțuri de librării și pe internet.

Într-o săptămână s-au vândut peste 5.000 de exemplare, cifră considerabilă conform standardelor israeliene, arată agenta lui Dorit Rabinyan, Deborah Harris. În prezent se negociază contracte pentru publicarea romanului în Spania, Brazilia sau Ungaria, adaugă ea. Drepturile au fost vândute deja în engleză (cu titlul "Borderlife"), franceză și germană, însă editorii se grăbesc acum, dorind ca romanul să fie lansat cât mai repede, afirmă Harris.

facebook whatsapp twitter pinterest
mai multe
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti