Antena Căutare

"Suntem cu toții păcătoși. Cu toții avem defecte"! În Joia Mare, Papa a spălat picioarele unor deținuți într-un penitenciar de lângă Roma

Papa Francisc a spălat joi după-amiază picioarele unor deținuți și a celebrat mesa la penitenciarul Paliano, o fortăreață în care sunt încarcerați în principal foști mafioți, marcând din nou prin acest gest apropierea lui față de populația carcerală în Săptămâna Sfântă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Papa Francisc a spălat joi după-amiază picioarele unor deținuți și a celebrat mesa la penitenciarul Paliano, o fortăreață în care sunt încarcerați în principal foști mafioți, marcând din nou prin acest gest apropierea lui față de populația carcerală în Săptămâna Sfântă, relatează AFP, citată de Agerpres.

În tradiția creștină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos spală picioarele apostolilor și instituie euharistia la Cina cea de Taină. Ritualul este unul care a fost perpetuat în creștinism.

În cursul acestei vizite cu caracter "privat" la penitenciarul Paliano, Suveranul Pontif a spălat picioarele a 12 deținuți, printre care un musulman care urmează să se convertească și trei femei, a precizat Vaticanul. Patru dintre deținuți l-au ajutat să celebreze mesa, la care au asistat 70 de deținuți, potrivit Reuters.

Doi dintre cei 12 deținuți care au participat la ritualul spălării picioarelor sunt condamnați la închisoare pe viață, iar ceilalți vor fi eliberați între 2019 și 2073.

Printre ei s-au aflat un albanez și un argentinian, în timp ce restul erau cetățeni italieni, a anunțat Vaticanul într-un comunicat."Suntem cu toții păcătoși. Cu toții avem defecte", le-a spus papa deținuților în timpul slujbei improvizate transmisă în direct de Radio Vatican.

Spălându-le picioarele, le-a spus Francisc deținuților, el este dispus să facă "munca unui sclav pentru a semăna dragostea între noi". El le-a cerut deținuților să se ajute între ei.

Deținuții i-au oferit papei câte ceva din lucrurile pe care le produc în penitenciar: legume bio, prăjituri, o mantie albă din lână și cruci din lemn de măslin.

De la începutul pontificatului său, papa Francisc a decis să scoată acest ritual în afara Vaticanului, În 2013, el s-a deplasat la o închisoare pentru minori, anul următor la un centru pentru persoane cu handicap, în 2015 din nou la un penitenciar și anul trecut la un centru de primire pentru refugiați.

"O repet din nou, toți au dreptul de a greși. Am greșit cu toții într-un mod sau altul", a spus papa despre lumea carcerală, într-un interviu apărut joi în cotidianul italian La Repubblica.

Atac fără precedent! Armata americană a lansat cea mai mare bombă non-nucleară în Afganistan. O serie de tuneluri ale ji... În Joia Mare, regina Elisabeta a împărțit bani în biserică. Ce se ascunde, de fapt, în spatele gestului său impresionant...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x