Antena Căutare

Ziua Recunoştinţei este sărbătorită, astăzi, în SUA

43 de milioane de americani sărbătoresc, astăzi, Ziua Recunoştinţei! Startul l-a dat chiar familia de la Casa Albă, care a graţiat doi curcani, aşa cum cere tradiţia, şi care a oferit produse săracilor la o bancă de alimente. Ziua Recunoştinţei va fi marcată de o serie de evenimente deosebite, printre care şi numeroase parade în marile oraşe

43 de milioane de americani sărbătoresc, astăzi, Ziua Recunoştinţei! Startul l-a dat chiar familia de la Casa Albă, care a graţiat doi curcani, aşa cum cere tradiţia, şi care a oferit produse săracilor la o bancă de alimente. Ziua Recunoştinţei va fi marcată de o serie de evenimente deosebite, printre care şi numeroase parade în marile oraşe

Cel mai aşteptat moment al Zilei Recunoştinţei a avut loc la Casa Albă, unde Barack Obama a respectat o tradiţie veche de jumătate de secol. Aceea de graţiere a curcanilor. Deşi predecesorii săi au iertat până acum doar un curcan, Barack a salvat două păsări.

80 de curcani de la o fermă au concurat pentru şansa de a ajunge la Casa Albă şi să stea departe de masa de Ziua Recunoştinţei. A fost, practic, ca în "Jocurile Foamei". După câteva săptămâni de antrenamente şi pregătiri pentru camerele de luat vederi, doi candidaţi, Caramel şi Popcorn, s-au luptat pentru votul Americii pentru cel mai deosebit curcan.

De la Casa Albă, familia Obama a plecat la o cantină socială, unde a oferit mâncare săracilor. Preşedintele a dat pungi cu ceapă, soţia sa, Michelle, a oferit morcovi, iar fiica lor Sasha a împăţit mere. Sora ei Malia a dat bomboane cu sigiliul Casei Albe.

În New York, Ziua Recunoştiinţei va fi marcată cu o paradă imensă, aflată la a 87-a ediţie. Baloane gigant care înfăţişează personaje celebre vor fi plimbate pe străzile oraşului.

Vremea rea, prognozată de meteorologi, nu îi sperie pe organizatori, însă le dă de furcă celor 43 de milioane de oameni care călătoresc spre familiile lor pentru cina din această seară.

Puteţi urmări toate ediţiile Observatorului pe AntenaPlay.ro!

Sosia dictatorului Kim Jong-un face senzaţie în Hong Kong... Nuntă cu scandal în China! Mireasa si amanta s-au luat la bătaie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x