Antena Căutare

Alina Eremia, mărturisiri în exclusivitate despre poveştile sale de iubire! "Am avut şi eu partea mea de vină..."

Viaţa de artist nu e chiar aşa de uşoară! Deşi e cunoscută de o ţară întreagă şi are milioane de fani, Alina Eremia nu stă chiar atât de bine pe plan personal. Nu a reuşit să îşi găsească marea dragoste până acum şi recunoaşte că nu are nicio relaţie în prezent.

Viaţa de artist nu e chiar aşa de uşoară! Deşi e cunoscută de o ţară întreagă şi are milioane de fani, Alina Eremia nu stă chiar atât de bine pe plan personal. Nu a reuşit să îşi găsească marea dragoste până acum şi recunoaşte că nu are nicio relaţie în prezent.

Invitată în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Dincolo de aparenţe", de la Antena Stars, alături de fratele ei, Alina Eremia a vorbit cu sinceritate despre relaţiile pe care le-a avut până acum. Cântăreaţa a explicat de ce nu au mers şi a povestit unde a greşit faţă de persoana de lângă ea.

Alina Eremia, imagini incendiare de la filmările ultimului videoclip. "Arăți bestial!", i-au strigat fanii

"Am încercat să am relaţii, dar e foarte complicat în momentul în care apari la televizor. Este foarte important să găsesc persoana care să fie cu Alina omul, nu cu Alina cântăreaţa. Ăsta este un aspect. În al doilea rând, îmi place ca omul de lângă mine să fie al meu şi e mai complicat şi pe partea asta. Pot să îţi enumăr multe motive pentru care nu îţi declar acum că am o relaţie. Repet, am avut încercări, dar nu s-a concretizat nimic. Am avut şi eu partea mea de vină, în sensul că mă dedic foarte mult meseriei pe care o fac şi sunt tot timpul plecată", a mărturisit Alina Eremia, la emisiunea "Dincolo de aparenţe", de la Antena Stars.

MINUNE! Un templu vechi de peste 400 de ani a ieșit din apele unui baraj de acumulare din Mexic! GALERIE FOTO... Cea mai urâtă femeie din lume a devenit un model pentru milioane de oameni! Ea îți dă cea mai tare lecție de viață!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x