Antena Căutare

Câți și-ar dori să facă asta? Peste 30 de milioane de oameni au privit aceste imagini cu emoții: "Parcă nu pot crede ce văd"

Dacă mai aveaţi vreun dubiu legat de faptul că păsările şi animale nu simt că noi, oamenii, acest clip vă va lămuri. Este dovada clară că orice vietate are suflet, iubeşte şi simte nevoia de a fi protejată.

Dacă mai aveaţi vreun dubiu legat de faptul că păsările şi animale nu simt că noi, oamenii, acest clip vă va lămuri. Este dovada clară că orice vietate are suflet, iubeşte şi simte nevoia de a fi protejată.

Imaginile i-au cucerit pe cei 30 de milioane de internauţi care au vizionat momentul. Dintotdeauna, relaţia dintre copii şi animale a fost una specială şi aceasta este dovada vie.

Vă aşteptaţi să vedeţi un pui de om dormind lângă o răţuşcă simpatică? Sau, mai bine, întrebarea s-ar pune altfel. Aţi mai întâlnit o pasărea care se alintă, în timp ce-şi face somnul de fumusete, alături de un băieţel? Aproape că intră în sufletul celui mic. Cam rar, dar special.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Credeai că ai văzut tot?! Ei bine, a apărut primul ceas din... brânză. Poate fi achiziționat la super-prețul de "do... S-a dat drept medic la GINECOLOGIE timp de o LUNĂ şi nimeni nu a observat…până într-o zi! Ce a urmat apoi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x