Antena Căutare

Caută bine prin casă! Dacă mai ai astfel de carnete, te poţi îmbogăţi. Cât costă

Înainte şi imediat după anii '90, carnetele de economii nu lipseau din nicio casa. Acum, acestea au ajuns să se dea pe bani frumoşi 

Înainte şi imediat după anii '90, carnetele de economii nu lipseau din nicio casa. Acum, acestea au ajuns să se dea pe bani frumoşi

Este vorba de trei categorii de librete CEC: cele de 70.000 de lei - prețul unui autoturism Dacia, înainte de 1990; libretele de 5.000 de lei, cu care se putea câștiga o mașină Dacia, la extragerile periodice efectuate de CEC; libretele de economii, de diferite valori, cu dobânda acordată de CEC la vremea respectivă.

"În ultimii ani, disputa cu aceste carnete a fost și este una acerbă. Pe de-o parte, discutăm despre carnetele CEC- Dacia, prin care populaţia, până în 1993, a depus banii, în vederea achiziționării de autoturisme. De cealalată parte, discutăm despre carnetele CEC, pentru economisire. Pentru carnetele tip- Dacia, de 70.000 de lei, se poate merge, conform legislației, direct în instanță, pentru a obține despăgubirile, care, în urma actualizării, se ridică la aproximativ 20.000 de lei noi, dar nu se acordă cash, ci în titluri de stat. Detalii, în Legea nr. 19, din 4 martie 2016”, a spus un avocat, conform Realitatea.

Cum scapi rapid de petele albe de deodorant! Protejează-ți hainele preferate folosind cele mai tari trucuri ale momentul... L-a refuzat fiindcă a crezut că e sărac și prost îmbrăcat, dar tânărul i-a dat o lecție greu de uitat! (VIDEO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x