Imaginea senzaţională cu care un român a câştigat locul al doilea la cel mai important concurs internaţional de fotografii realizate din dronă. Serpetinele din Cheia îţi taie respiraţia!

 
+3 click pentru
galerie

Concursul de fotografie din drone realizat de Dronestagram şi Naţional Geographic este cel mai important de acest gen din întreaga lume. Anul acesta, o imagine realizată de un român a câştigat locul al doilea

Concursul de fotografie cu tematică aeriană ajuns la a IV-a ediţie este organizat la nivel global. Anul acesta, la secţiunea Nature, Călin Stan a trimis o fotografie spectaculoasă care înfăţişează serpentinele de la Cheia, pe DN1A, cu care s-a clasat pe locul al doilea, conform Huffington Post.

Pe primul loc în aceeaşi categorie s-a clasat un fotograf spaniol cu o imagine din Provence, iar pe locul trei, o fotografie realizată de un fotograf francez în care sunt prezentate sloiuri de gheaţă. 

Imaginile au fost analizate de către Patrick Witty, director al secţiunii de fotografie din cadrul Naţional Geographic, directorul fotografic Jeff Heimsath şi Emanuela Ascoli, editor foto din cadrul Naţional Geographic Franţa şi Dronestagram. 

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii