Antena Căutare

Incompetenţa MEDICILOR face victime! O femeie a purtat, timp de NOUĂ LUNI, o foarfecă în PÂNTEC!

O femeie din Panama, care a născut prin cezariană în luna octombrie a anului trecut, a "cărat" timp de nouă luni o foarfecă în pântec. Instrumentul medical fusese lăsat acolo de medicii care realizaseră intervenţia chirurgicală.

O femeie din Panama, care a născut prin cezariană în luna octombrie a anului trecut, a "cărat" timp de nouă luni o foarfecă în pântec. Instrumentul medical fusese lăsat acolo de medicii care realizaseră intervenţia chirurgicală.

Yizzel Moran, în vârstă de 30 de ani, a acuzat, timp de câteva luni, dureri puternice de stomac, care nu au fost tratate, deoarece medicii i-au recomandat numai câteva antiinflamatorii şi laxative, a povestit tânăra pentru televiziunea Telemetro.

Ulterior, aceasta a mers la spitalul public Santo Tomas: "Aici am făcut toate investigaţiile necesare, dar şi radiografii. Abia în urma acestora s-a constat că am o foarfecă în pântec. Abia pe 18 iulie am fost operată din nou şi mi-a scos instrumentul medical.", a spus Moran.

Acum, însă femeia trece prin momente delicate. În urma intervenţiei chirurgicale i-au fost îndepărtaţi 30 de centimetri din intestin şi nu poate mânca decât alimente speciale. Ba mai mult, nu-şi poate îngriji fiul în vârstă de 10 luni.

Cazul care a ÎNFIORAT o LUME ÎNTREAGĂ! A fost declarat MORT, dar s-a TREZIT! DOUĂ ORE s-au chinuit medicii să-l stabiliz... Dacă nu respecți legea, apari pe YouTube: Iată ce pedeapsă au inventat polițiștii!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x